Ce melodie și-a dorit Meghan Markle la nunta cu Harry. Alegerile muzicale au fost neașteptate

Nunta fostei actrițe, Meghan Markle, cu nepotul Elisabetei a II-a, Harry, a fost probabil unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2018. Se pare că și atmosfera de la petrecere a fost pe măsura așteptărilor, doarece persoanele aflate la eveniment au dansat pe cele mai apreciate melodii. Iată care au fost preferatele invitaților!

image

Așa cum era de așteptat, faimoasa ceremonie, urmărită de milioane de oameni din întreaga lume, a bifat toate așteptările, fiind organizată în cel mai mic detaliu. Potrivit brides.com, se estimează că nunta lui Meghan cu Harry ar fi costat aproximativ 45 de milioane de dolari. Acestea fiind spuse, Familia Regală a plătit sume mari pentru decor, pentru slujba religioasă, pentru decorațiuni, dar și pentru zona digitală și media. În preț, au intrat inclusiv pregătirile pentru petrecerea mult așteptată, la care au participat vedete precum Serena Willims, David și Victoria Beckham, Barack și Michelle Obama, Elton John, Familia regală a Spaniei, iar lista poate continua…

image

Idris Elba, DJ pentru Meghan și Harry 

Printre invitați s-a aflat și actorul Idris Elba, cel care s-a remarcat și în calitate de DJ la petrecere. La aproape patru ani de la eveniment, actorul a spus care au fost piesele cu care i-a impresionat pe cei aflați acolo. Una dintre ele, este hit-ul pop, din 1987, al lui Whitney Huston, „I Wanna Dance With Somebody‟. 

Dr. Dre, alegerea lui Meghan Markle 

O altă piesă pe care invitații au dansat a fost „Still D.R.E.‟, din 1999, a lui Dr. Dre. „Această piesă a fost alegerea lui Meghan‟, a spus Idris Elba. Videoclipul melodiei a atins 1 miliard de vizualizări pe Youtube, după ce Dr. Dre și artistul Snoop Dogg au apărut pe scena Super Bowl, alături de Mary J. Blige, Eminem, Kendrick Lamar și 50 Cent. 

Idris Elba nu a fost singura celebritate de la petrecere care a întreținut atmosfera. Potrivit „People”, la un moment dat, George Clooney „a sărit în spatele barului și a pregătit băuturi pentru oaspeți‟.

Sursă foto: Shutterstock / Sursă video: Youtube 



Recente

Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg