Meghan Markle este împotriva regulilor de protocol! Nici copiii ei nu le urmează

Cei doi copii ai prințului Harry și ai lui Meghan Markle, Lilibet și Archie, și-au primit, de curând, titlurile de prinț și prințesă, însă asta nu înseamnă că vor respecta și regulile familiei regale. Un fost consilier regal spune că Meghan Markle își dorește să își crească copiii după bunul plac. 

image

Odată cu decizia de a părăsi familia regală, Meghan Markle (41 de ani) și Prințul Harry (38 de ani) și-au dorit să aibă o viață diferită față de cea pe care au dus-o în Marea Britanie. După ce Meghan Markle a rămas însărcinată pentru a doua oară, cuplul s-a străduit să acorde prioritate familiei lor și să trăiască liniștiți, departe de regulile stricte pe care erau nevoiți să le urmeze în familia regală. 

Citește și: Tradițiile Familiei Regale Britanice: reguli de protocol pe care trebuie să le respecte proaspeții părinți 

„Meghan ura să fie controlată de protocolul regal‟

Într-o nouă carte a autorului, Tom Quinn, „Gilded Youth An Intimate History of Growing Up in the Royal Family‟, un fost consilier regal a vorbit despre cât de mult au afectat-o pe Meghan regulile de protocol, scrie „Mirror‟. „Meghan ura să fie controlată de protocolul regal‟. „De exemplu, la Palatul Kensington, regalitățile trebuie să anunțe, în prealabil, când părăsesc palatul și unde se duc.‟  

„A crezut că o mare parte a protocolului este o prostie‟

În timp ce aceste reguli sunt vitale pentru familia regală, fostul consilier regal a punctat că Meghan le consideră „prostii‟, motiv pentru care își dorește să își crească copiii, pe Lilibet și Archie, după propriile principii. 

„Charles a fost de acord cu Meghan în multe privințe - a crezut că o mare parte a protocolului este o prostie, dar este foarte greu de schimbat. William l-a acceptat, motiv pentru care George, Louis și Charlotte sunt atât de convenționali și se comportă ca în anii ’50. În schimb, Meghan vrea ceva diferit pentru copiii ei - vrea libertatea americanilor de a face și de a spune ceea ce îți place și de a merge unde vrei‟, a povestit sursa. 

Citește și: Astrologul prințesei Diana spune că fetița cuplului Harry și Meghan va pune „amprenta asupra lumii”. Plus semnificația numelui Lilibet 

De curând, copiii prințului Harry și ai lui Meghan Markle, Archie (3 ani) și Lilibet (1 an), au primit oficial titluri regale. Conform regulilor, nepoții monarhului pot să devină prinți și prințese ale regatului, ceea ce înseamnă că Archie și Lilibet erau eligibili să primească titlurile din momentul în care bunicul lor, Charles, a devenit rege, în toamna anului trecut

Sursă foto: Pinterest  



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg