Moment spectaculos la Premiile Grammy 2019. Alicia Keys a cântat la două piane odată

1 85014 original jpg jpeg

De cum a păşit pe scenă la gala Premiilor Grammy, gazda Alicia Keys a arătat că va fi o noapte în care i se aduce un tribut muzicii. Şi chiar ea a fost cea care a oferit una dintre cele mai surprinzătoare momente ale serii. 

Prezentatoarea principală a celei de-a 61-a ediţie a galei Grammy Awards a fost cântăreaţa americană Alicia Keys. Evenimentul a avut loc, noaptea trecută, la Staples Center din Los Angeles, în Statele Unite, şi a fost organizat de The Recording Academy.

Aşezată între două piane, cântăreaţa de 38 de ani a uimit publicul când a început să cânte la amandouă, în acelaşi timp.  A fost un moment pe care ea l-a dedicat artistei Hazel Scott, o mare cântăreaţă de jazz, pianistă şi actriţă . 

Citeşte şi: Modul adorabil în care Lady Gaga a sărbătorit câştigarea Globului de Aur

„M-am gândit atât de mult la oamenii şi muzica ce m-au inspirat şi vreau să îi aduc un omagiu artistei Hazel Scott, pentru că mereu am vrut să cânt la pian”, a spus ea, referindu-se la celebra interpretă de jazz.

 Keys a început cu piesa "Killing Me Softly", din 1973, Robertei Flack, la care se gândeşte atunci când are inima rănită, după cum a mărturisit chiar ea, apoi a continuat cu "Unforgettable", din 1953, a lui Nat King Cole.  Recitalul său a inclus şi piese ale lui Drake şi Kings of Leon.

Sursă: dailymail.co.uk



Recente

close up beautiful cat with little girl jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
GettyImages 3313236 jpg
Emma Roberts  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg