Portretul-robot al persoanei perfecte

1 73042 original jpg jpeg

Suntem condiţionaţi de modelele pe care le vedem la televizor sau în jurnalele de modă: femei frumoase, cu picioare lungi şi talie de viespe, bărbaţi bine făcuţi, înalţi, cu părul bogat. Sociologii susţin că subţirimea corpului şi simetria sunt indicatori ai frumuseţii şi tinereţii, iar noi suntem „programaţi“ să ne dorim aceste trăsături atractive.

Un studiu britanic,realizat în 2011,arată că 12% din femei ar da până la zece ani din viaţă pentru a avea o siluetă androgină – adică,circumferinţa umerilor să fie egală cu cea a taliei şi a şoldurilor. Şi bărbaţii sunt din ce în ce mai preocupaţi de aspectul fizic:29% din reprezentanţii sexului tare se gândesc la felul în care arată de cel puţin cinci ori pe zi.

Cum arată femeia ideală

Potrivit unei cercetări recente,un grup select de bărbaţişi femeia fost rugat să se uite la câteva fotografii cu celebrităţi feminine şi masculine şi să identifice care sunt cele mai bune caracteristici ale lor,pentru a afla cum ar trebuie să arate femeia,respectiv bărbatul perfect. Conform cercetării,reprezentantele sexului frumos ar prefera să aibă silueta „şnur“,fără forme voluptoase,cu şolduri precum ale actriţei Emma Watson. Unele preferă totuşi bustul generos. Bărbaţii,în schimb,apreciază cel mai mult femeile cu bustul amplu,precum al vedetei TV Kim Kardashian. Studiul arată şi că femeilor le-ar plăcea să aibă trăsăturile precum le are modelul britanic Cara Delevingne,în vreme ce reprezentanţii sexului masculin se simt mult mai atraşi de fizionomia actriţei Megan Fox. Ambele sexe preferă doamnele şi domnişoarele cu părul lung,doar că femeile îl preferă pe cel al Ducesei de Cambridge,în timp ce domnii au au atracţie pentru cel al actriţei Scarlett Johansson. În viziunea femeilor,actriţa Gwyneth Paltrow are abdomenul ideal,iar,potrivit partcipanţilor la studiu,modelul Elle Macpherson are picioarele perfecte.

Citeşte şi:De ce bărbaţii preferă femeile cu forme

Un pic de Brad Pitt în fiecare bărbat

Dacă viziunile femeilor şi bărbaţilor sunt diferite în ceea în priveşte felul în care arată femeia ideală,ambele sexe consideră că bărbatul „ca la carte“ trebuie să aibă corpul bine definit. Reprezentantele sexului frumos preferă bicepşii actorului Brad Pitt,pe când domnii nu vor decât părul bogat al acestuia. Femeile adoră picioarele fotbalistului David Bechkam,iar bărbaţii apreciază trăsăturile feţei şi trunchiul actorului Ryan Gosling.

O imagine diferită de la ţară la ţară

Conceptul de femeie perfectă capătă noi valenţe când ne raportăm la cultura din care provine reprezentanta sexului frumos,arată datele unei cercetări realizată în 2015. Un medic chirurg a rugat mai mulţi designeri,din 18 ţări,printre care şi România,să modifice pe calculator imaginea unei femei,astfel încât aceasta să fie considerată ideală. În funcţie de cultura fiecărei ţări,au fost schimbate greutatea,forma trupului,faţa,coafura şi culoarea părului. Au acceptat să participe la acest proiect,numit „Percepţiile perfecţiunii“,14 femei şi patru bărbaţi,toţi designeri. Provocarea a scos la iveală că în China şi în Italia,femeile perfecte sunt considerate a fi cele foarte slabe,cu braţe şi picioare subţiri. În schimb,în Spania,Columbia,Mexic şi Peru doamnele voluptoase sunt cele considerate ca având corpul perfect. Potrivit acestui studiu,româncele cele mai apreciate sunt şatene,voluptoase şi au în jur de 66,2 kilograme.

Citeşte şi:Ce lucruri ascund femeile de bărbaţi!

„Percepţiile asupra frumuseţii şi perfecţiunii pot avea un impact cultural profund şi de durată asupra femeilor şi bărbaţilor. Scopul acestui proiect a fost acela de a înţelege mai bine eventualele standarde nerealiste ale frumuseţii şi de a vedea cum astfel de presiuni diferă în lume“,a declarat autoarea studiului,americanca Esther Honig.

Ştiai că…

… bărbaţii preferă brunetele? 53% din participanţii la un sondaj publicat în „Scandinavian Journal of Psychology“ susţin că sunt atraşi de brunetele voluptuoase,precum actriţa Monica Bellucci.

… potrivit unui sondaj realizat de „Journal des Femmes“,40% din bărbaţi sunt de părere că femeia perfectă trebuie să aibă ochii albaştri sau verzi? Culoare ochilor a fost considerată mult mai importantă decât vocea,părul şi zâmbetul.

… 50% dintre reprezentanţii sexului tare mărturisesc că preferă domnişoarele care poartă fustă,tocuri înalte şi bijuterii? 



Recente

Rihanna (1) jpg
Kanye West  foto   Shutterstock jpg
Dudley Moore  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2249337991 jpg
Snapinsta app 462030422 18022603226581291 5365278647779100844 n 1080 jpg
Viata de roman a vloggeritei Anyta  Sursa foto arhiva personala jpg
Laura, Ada si Adela Retreat Vama Veche  jpg
terapia prin țipăt  foto   Shutterstock jpg
Brittany Murphy  foto   Shutterstock jpg
Click! pentru femei Nr  21   2024 jpg
7 michael jackson si lisa marie presley profimedia 0035714503 jpg jpeg
2 semne zodiacale cu noroc la bani in octombrie 2024  Sursa foto shutterstock 2278530341 jpg
lisa marie presley 2 shutterstock 276232913 jpg
Halle Berry  foto   Shutterstock jpg
OCC Matilda jpeg
Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Ciocolata Dubai  Sursa foto shutterstock 2515426331 jpg
Tizi Hodson jpg
Pamela Anderson jpg
Leonardo DiCaprio și dublura lui, Roman Burtsev  foto   Shutterstock, Instagram jpg