Pustnicii dau glas rugilor lumii
Nr 27 Deşi fug de lume, pustnicii nu sunt deloc indiferenţi faţă de semenii lor. Ei ştiu că, pentru a putea fi de folos altora, trebuie să aibă pace, echilibru şi o inimă curată. În acest fel, puterea rugăciunii lor contracarează relele care se manifestă peste tot în lume.
Dintre cei care au depus voturile monahale ale sărăciei, castităţii şi ascultării, cei dispuşi să-şi petreacă viaţa în asceză şi umilinţă iau binecuvântarea să se retragă în adâncul pădurilor sau în pustietăţi, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Îţi petrec zilele în rugăciune neîncetată, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru cei din lume. În peşteri, colibe sau chiar pe stâlpi, îndurând gerul sau canicula, mai mult postind, împletesc munca cu rugăciunea, străduindu-se să-şi subţieze trupul şi să-şi întărească sufletul. Unii ajung văzători cu duhul şi prooroci, însă, pentru a nu-şi pierde smerenia, preferă să rămână necunoscuţi.
Sf. Arsenie cel Mare, cel ce fugea de oameni
Nobil, bogat, profesor al copiilor împăratului roman Teodosie cel Mare, Arsenie s-a lepădat de toate cele lumeşti când a auzit un glas care-i spunea: „Fugi de oameni şi te vei mântui“. În pustia Egiptului, doar o dată pe an schimba apa în care înmuia ramurile curmalilor pe care le împletea - şi a fost întrebat de ce nu o schimba mai des, căci mirosea greu. „În locul aromatelor de care m-am îndulcit în lume, trebuie să iau acest miros“, a răspuns el. Iar când au venit la el nişte persoane importante, după cuvânt de folos, le-a spus: „Dacă vă voi spune un cuvânt, îl veţi păzi?“ Iar după ce ei au promis că îl vor păzi, le-a zis bătrânul: „Oriunde veţi auzi că este Arsenie, să nu vă apropiaţi.“
Sf. Antonie cel Mare, luptătorul cu diavolul
A dat tot ce avea săracilor şi s-a dus în pustia Egiptului, unde a făcut o mulţime de ucenici. După ce a trecut cu bine peste diverse ispitiri şi înfricoşări, într-o noapte o mulţime de diavoli l-au bătut cu aşa o forţă, încât l-au pus la pământ, lăsându-l fără grai. Când, în sfârşit, i-a apărut Cel căruia i se ruga, marele Antonie L-a întrebat unde era şi de ce nu a apărut de la început, ca să-i oprească chinurile. „Eu eram aici, Antonie“, a venit răspunsul, „dar am aşteptat să-ţi văd lupta. Iar acum, de vreme ce ai perseverat şi nu ai fost biruit, voi fi ajutorul tău pentru totdeauna.“ Din trei monahi care veneau în fiecare an la el ca să afle răspunsuri la frământările lor, doi îl întrebau, iar al treilea totdeauna tăcea. Când l-a întrebat Sf. Antonie „De ce de atâta vreme vii aici şi nimic nu mă întrebi?“, acela i-a răspuns: „Îmi e destul numai să te văd, părinte!“
Sf. cuvioasă Maria Egipteanca, 48 de ani în pustie
După 17 ani de practicare a prostituţiei, a avut o deşteptare bruscă, realizând murdăria vieţii ei. S-a retras în deşertul de lângă Iordan. Acolo, timp de 17 ani s-a luptat cu patimile „ca cu nişte fiare sălbatice“, abia ulterior dobândind pacea şi o forţă a rugăciunii care o ridica de la pământ. A dobândit şi capacitatea de a merge pe apă şi de a fi văzătoare cu duhul. După 47 de ani de pustnicie în singurătate, l-a întâlnit pe preotul Zosima, căruia i-a povestit viaţa sa. Ea este, pentru creştini, un model de profundă pocăinţă.
Sf. Daniil Sihastrul, sfetnicul lui Ştefan cel Mare
Pe la anul 1450 s-a retras singur în adâncul codrilor în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna. Acolo, şi-a săpat cu dalta o chilioară în stâncă. Postea câte cinci zile deodată, hrănindu-se doar cu legume şi ierburi, după apusul soarelui. Dormea puţin, pe un scăunel, şi repeta zilnic Psaltirea, pe care o ştia pe de rost. La el a ajuns tânărul Ştefan cel Mare, după asasinarea tatălui său Bogdan. Liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru dânsul, proorocindu-i că în curînd avea să fie domn al Moldovei. De atunci, pustnicul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi se spovedea, cerea cuvânt de folos şi nu făcea nimic fără binecuvântarea lui. Iar cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de păgîni, încredinţându-l că dacă va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, va birui în toate războaiele.
