Shania Twain este „sora spirituală” a lui Jon Bon Jovi. Totul despre relația lor specială

Cei doi cântăreți s-au apropiat unul de altul din cauza unei probleme comune. „Îmi alină sufletul!”, spune vedeta de 58 de ani despre relația specială pe care o are cu rockerul de 62 de ani.

image

Există o prietenie aparte între Shania Twain și Jon Bon Jovi, doi cântăreți de succes mondial, care au reușit să aibă cariere muzicale de top, dar, la un moment dat, s-au confruntat cu aceeași problemă, care le amenința întreaga carieră de până atunci.

„Îmi alină sufletul!”, a ținut să spună Shania în People, când a aflat că Jon Bon Jovi a numit-o pe Twain „sora mea spirituală”. „Avem o legătură specială, pentru că există foarte puțini cântăreți care au avut asemenea problemă cu care ne-am confruntat noi”, a adăugat vedeta.

În mini-seria „Thank You, Goodnight: The Bon Jovi Story”, legendarul rocker a vorbit cu sinceritate despre lupta sa cu problemele avute la corzile vocale încă din 2015. După ce și-a ignorat simptomele și durerea simțită timp de trei ani, liderul trupei Bon Jovi a început să vorbească cu Shania, care avusese o experiență asemănătoare.

„Nu l-am întrebat pe Jon cum de-și stricase corzile vocale”, a ținut să spună Twain. „Eu i-am povestit despre experiența mea, i-ar zis care a fost tot procesul prin care am trecut eu, dar fără să-l influențez în niciun fel. Am vorbit la nivel personal, dar n-am cerut detalii despre situația cu care se confrunta el”, a continuat cântăreața americană.

„În cazul meu, eu nu mai puteam menține o carieră solo cu problemele pe care le aveam la corzile mele vocale, iar nervii nu se repară. Poți doar să faci câteva ceva ca să mai repari din stricăciunile fizice și eu asta am făcut timp de un an”, a ținut să menționeze Shania.

Cântăreața a revenit apoi pe scenă mai spectaculoasă ca niciodată. „Atunci mi-am spus eu mie că, dacă nu voi mai putea cânta niciodată, voi începe să compun muzică pentru alții care pot cânta. Iar această soluție mă încânta destul de mult”, a recunoscut Shania Twain.

„Am petrecut, astfel, mai mult timp compunând și așa am ajuns să-mi ascult melodiile înregistrate, ceea ce m-a făcut foarte fericită. Mi-am spus mie însămi să merg tot timpul spre lumină, să nu caut niciodată latura întunecoasă a vieții și asta am făcut!”, a conchis ea.

Întocmai ca Shania, Jon Bon Jovi a reușit să-și vindece corzile vocale atât cât s-a putut, iar acum încântă publicul cu hiturile trupei sale, care a cântat și în România de două ori – prima dată, Jon Bon Jovi a avut o voce „ca pe casetă”, iar, a doua oară, vocalul trupei Bon Jovi s-a străduit să mențină notele exact așa cum ne obișnuise că putuse până atunci.

foto - Shutterstock



Recente

Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg