Un singur om deține Luna. Vedetele s-au înghesuit să cumpere teren de la el!
Aici, pe Pământ, stăm cu toții pe proprietatea cuiva, fie că e a noastră, a statului sau a unei cunoștințe. În spațiu, situația se schimbă. Cine deține planetele sau Luna?
Există legi și tratate internaționale care împiedică guvernele statelor să dețină locuri din afara Pământului. Aceste legi, emise de Biroul ONU al Afacerilor Spațiale, nu le permit autorităților să pretindă bucăți de Lună, de pildă, în numele țării lor. Însă cum rămâne cu persoanele fizice? Ele pot cumpăra Luna?
Înțelegere spațială
Se pare că există multe ceceri de a cumpăra suprafața Lunii de la numeroase persoane fizice. Cele mai multe dintre ele sunt ilegale, însă există o singură persoană pe lumea aceasta care are o legătură specială cu Luna, ceea ce îl face să fie singurul om care poate pretinde teren pe Lună. Despre cine este vorba?
Despre Richard Garriott, un astronaut și designer de jocuri video cu un statut extrem de special.
Ceea ce le împiedică pe guvernele țărilor să pretindă drepturi de proprietate pe Lună este Tratatul Spațial al ONU. Adoptat în 1967, înainte de-a ajunge, pentru prima dată, omul pe Lună (pe 16 iulie 1969), atât americanii, cât și rușii s-au înțeles în privința acestui lucru, pentru că erau convinși cu toții că statul care va reuși să ajungă primul pe Lună va avea și pretenția că o deține. Așa că au semnat acest tratat, care le interzice tuturor guvernelor de pe Pământ să dețină vreo bucată de spațiu.
Proprietari VIP pe Lună
Însă nu s-a menționat nimic despre persoanele fizice, care ar putea să achiziționeze teren pe Lună. Cel puțin asta pretind câteva celebrități care și-au investit deja banii în așa ceva. Cine sunt ei? George Lucas, Barbara Walters și Ronald Regan au cumpărat bucăți de Lună, ne informează revista Discover. Bun, dar de la cine au cumpărat?
Vedetele i-au tăiat chitanță unui anume Dennis Hope, care pretinde că deține întreaga suprafață a Lunii. Nu numai că are Luna, ci și alte șapte planete, printre care și Pluto. Pe site-ul său, Lunar Embassy, el susține că a cumpărat aceste planete în 1980 de la guvernul american, după ce le-a trimis celor de la ONU o scrisoare în care le-a explicat intențiile sale. ONU n-a luat în seamă scrisoare acestuia, lucru care l-a făcut pe Hope să spună lumii întregi că el deține Luna, având în vedere că nu i se refuzare cererea.
Vezi și: De ce a refuzat Tom Hanks oferta multimilionarului Bezos de a face o călătorie în spaţiul cosmic?
Dennis Hope e de părere că asemenea achiziție a fost făcută datorită unei scăpări legislative în acel Tratat Spațial, pentru simplul motiv că nu menționează nimic despre persoanele fizice. Dacă drepturile tale de proprietate sunt recunoscute de vreun stat, acest lucru îți legalizează achiziția. Nu este și cazul lui Hope, care nu are la mână nicio legalizare a proprietăților lui. Cu toate astea a reușit să păcătească destule VIP-uri cu bani!
Persoana îndreptățită
Cum spuneam, mai există cineva care are o legătură specială cu Luna. Richard Garriott este om de afaceri, turist spațial și fiul astronautului Owen Garriott. Acesta a vizitat Stația Spațială Internațională, plătindu-și singur călătoria, susține Britannica.
Cu averea strânsă de pe urma afacerilor sale a reușit să cumpere câteva obiecte care au fost în spațiul cosmic, inclusiv unele care sunt în continuare în afara atmosferei Terrei. În 1993, Richard a cumpărat un rover rusesc, cu 68.500 de dolari, lucru care l-a transformat în primul om de pe Pământ care deține ceva ce se află pe altă planetă, susține Space.com. De fapt, este singura persoană din lume care deține ceva ce se află pe Lună.
Citește și: Ce au lăsat oamenii pe Lună: mingi de golf, excremente, un mesaj de la Nicolae Ceauşescu
Singurul deținător legal
„Pot să spun că dețin Luna… nu toată, ci parte din ea”, a declarat Garriott într-o întâlnire a celor de la Clubul Exploratorilor. Și poate face asemenea declarație pentru simplul motiv că el e proprietatul unui rover care se află pe Lună, drept urmare deține și bucata de pământ de sub acel rover.
Mai mult, acesta e de părere că deține până și urmele pe care le-a făcut roverul pe Lună, în timpul misiunii sale, și nu-l poate contrazice nimeni. Pentru că pe Lună nu există atmosferă, nu sunt nici ploi sau vânt, care să șteargă acele urme, așadar există dovezi clare ale deplasărilor roverului său și ale drepturilor lui de proprietate.
Foto - Shutterstock