3 beneficii ale investiţiei în huse personalizate pentru telefonul mobil

1 huse personalizate jpg jpeg

Husele sunt unul din cele mai populare accesorii GSM, nu doar în România, ci în întreaga lume. Majoritatea utilizatorilor de telefoane mobile investesc într-un astfel de accesoriu imediat sau chiar în acelaşi timp cu achiziţia unui nou terminal. Şi au o mulţime de motive ca s-o facă! Iată care sunt cele mai bune dintre ele şi de ce ar trebui să procedezi şi tu la fel dacă terminalul tău încă stă dezbrăcat.

De ce să-ţi cumperi o husă personalizată pentru telefonul mobil?

●Protecţie

Nici măcar cel mai rezistent telefon mobil nu ar trebui utilizat fără o husă de protecţie. Aceasta îi amortizează impactul cu suprafeţele tari în caz de accident şi îl fereşte de zgârieturi. Chiar dacă terminalul tău este dotat cu o carcasă dintr-un material foarte dur, ecranul său este un punct slab şi de aceea ar fi bine să investeşti în protecţia lui. De asemenea, în cazul terminalelor premium, un trend pe care începând cu anul trecut l-au adoptat majoritatea producătorilor de telefoane mobile de peste glob este acela de a monta camerele foto în aşa fel încât pe spatele terminalului să se creeze o mică protuberanţă, pentru a nu lărgi întreaga carcasă. Şi cu toate că această caracteristică nu reprezintă în mod necesar un minus din punct de vedere al design-ului, face ca telefoanele mobile scumpe să fie şi mai expuse la zgârieturi, necesitând utilizarea unei huse imediat după achiziţie.

●Aspect

Este normal să te plictiseşti de telefonul tău dacă îl foloseşti zi de zi. Oricât de performant ar fi el, la un moment dat te obişnuieşti cu fiecare amănunt legat de aspectul său şi nimic nu te mai fascinează. Însă e atât de simplu să-i îmbunătăţeşti aspectul investind în două-trei huse personalizate pe care să le schimbi între ele din când în când, încât ar fi şi păcat să cumperi un un nou telefon doar pentru că nu îţi mai stimulează imaginaţia şi creativitatea. La Itelmobile de exemplu, poţi crea huse personalizate exact aşa cum îţi doreşti astfel încât ele să-ţi servească nu doar ca accesoriu pentru telefon, ci şi ca stimulent pentru creier.

●Unicitate

Nu doar prin muzica, filmele şi fotografiile pe care le salvezi în memoria sa, ci şi prin husa pe care o foloseşti ca să-l protejezi, telefonul tău este un dispozitiv ideal prin care să-ţi exprimi personalitatea. Dacă ceea ce conţine în interiorul său spune multe despre felul cum îţi place să-ţi petreci timpul liber, modul în care arată vorbeşte despre gusturile tale. Eşti unic şi aşa ar trebui să fie şi telefonul tău dacă îl dotezi cu un set de huse personalizate de la Itelmobile prin care să arăţi tuturor celor din jur cine eşti cu adevărat ca persoană.

Cum să alegi husele ideale pentru telefonul tău?

Există mai multe lucruri de luat în calcul în ceea ce priveşte husele personalizate. În primul rând, trebuie să te asiguri că investeşti într-un set care se potriveşte ca o mănuşă modelului tău de telefon. De aceea, când comanzi de la Itelmobile, asigură-te mai întâi că ai selectat corect numele telefonului pe care îl deţii.

În magazinele cu accesorii GSM, există mulţi vânzători care atunci când nu au pe stoc husa potrivită pentru un anume model de telefon recomandă cumpărătorilor un model similar care se potriveşte şi la modelul pe care aceştia îl deţin. Dar fiecare terminal are micile sale particularităţi şi de aceea chiar dacă încape în husa altui telefon, nefiind special creată pentru el aceasta poate să-i obstrucţioneze camera foto sau chiar sistemul audio. De aceea, este bine să investeşti doar în huse premium, special create pentru terminalul tău, ca cele de la Itelmobile.

De asemena, la capitolul printuri şi imagini ai atât de multe opţiuni când vine vorba de huse încât este greu să te opreşti asupra unui singur model. De aceea, nu investi într-o husă de sute de lei pe care apoi nu te mai înduri s-o schimbi, ci cumpără de la Itelmobile huse de calitate premium, dar la preţuri convenabile pe care să le înlocuieşti cu inima uşoară atunci când simţi nevoia de diversitate.

Nu în ultimul rând, atunci când investeşti într-o husă de telefon, nu sacrifica pentru nimic în lume calitatea. Este bine ca aceasta să fie dintr-un material cât mai elastic ca să nu îţi zgârie dispozitivul, dar în acelaşi timp şi suficient de rezistent ca să-i ofere protecţia de care are nevoie.



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg