Beneficiile ouălor asupra sănătăţii

1 76967 original jpg jpeg

Ouăle conţin calciu, sunt hrănitoare şi contribuie la menţinerea sănătăţii organismului într-o mulţime de feluri. Nutriţioniştii ne recomandă să consumăm cu moderaţie aceste alimente, mai ales dacă avem probleme cu colesterolul.

Însă, pentru menţinerea unui organism sănătos, ouăle sunt un aliment mai mult decât necesar. Iată numeroasele beneficii ale acestora:

Menţin sănătatea ochilor

Ouăle ajută la menţinerea unei vederi bune. Potrivit unui studiu publicat în 2009 persoanele de vârsta a treia care au consumat zilnic câte un gălbenuş de ou timp de cinci săptămâni şi-au îmbunătăţit vederea. Ouăle sunt cea mai bună sursă de luteină şi zeaxantină, necesare pentru organismul nostru.

Previn bolile cardiovasculare

Consumul moderat de ouă, până la şapte pe săptămână, ajută la prevenirea anumitor boli cardiovasculare. Un studiu efectuat de Universitatea Yale susţine că persoanele care suferă de boli de inimă pot consuma două ouă pe zi fără niciun efect negativ asupra stării lor de sănătate.

Recomandate femeilor însărcinate

Fiindcă sunt atât de bogate nutritiv, ouăle reduc riscul ca fătul să dezvolte anomalii genetice. Totuşi, o femeie însărcinată trebuie să evite să mănânce ouă crude sau negătite cum trebuie.

Conţin proteine şi aminoacizi

Un ou conţine în jur de 6.28 grame de proteine, ceea ce face ca un astfel de aliment să fie cea mai bună sursă de proteine. În plus, ouăle conţin toţi cei nouă aminoacizi esenţiali.

Sănătatea creierului

Un gălbenuş de ou are 300 micrograme de colină, un nutrient foarte important pentru echilibrul sistemului nervos şi al celui cardiovascular. Persoanele care consumă ouă prezintă un risc foarte redus de a suferi de demenţă.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg