Cai româneşti de poveste
Viteaz, înţelept şi vorbăreţ - cam aşa poate fi caracterizat armăsarul lui Făt-Frumos, din basmele româneşti. Bividiul care mănâncă jăratec şi se ia la trântă cu zmeul nu este doar o plăsmuire a imaginaţiei populare. Trăsăturile sale de caracter au fost inspirate de nobleţea şi inteligenţa cailor din hergheliile autohtone.
În România, caii de rasă pură care populează hergheliile sunt Lipiţan, Huţul, Pur Sânge Englez şi Semigreu Românesc. Fiecare rasă a fost creată cu un scop precis. Unele sunt mai potrivite pentru muncă, altele pentru viteză, pentru competiţiile ecvestre sau pentru turism.
Huţul, calul munţilor
Sunt cabaline de talie mică, adaptată condiţiilor din zonele de munte. Caracteristile lor exterioare amintesc de tarpan, calul sălbatic euroasiatic care a dispărut la sfârşitul secolului trecut. Rasa a fost dezvoltată pe teritoriul României, fiind specifică arealelor montane din Suceava, Neamţ, Maramureş, Bistriţa-Năsăud. Fiind foarte puternic, huţulul era adesea folosit la muncile gospodăriei sau la exploatarea lemnului. Astăzi, huţulii sunt utilizaţi ca mijloc de transport în zonele greu accesibile şi pentru nevoile armatei, în detaşamentele de vânători de munte. Sunt o opţiune excelentă pentru cei care vor să practice turismul ecvestru.
Lipiţan românesc, cu strămoşi andaluzi
Impunător, degajă energie şi graţie, are un trap lung şi un galop în forţă, dar e nărăvaş dacă nu e îngrijit corespunzător. E folosit pentru dresaj, pentru atelaj sau pentru evenimente şi concursuri hipice. Formarea rasei a început în anul 1580, în localitatea Lipizza, situată pe atunci în sudul imperiului Austriac (astăzi, Lipica, în Slovenia). Strămoşii Lipiţanului erau armăsari şi iepe de orgine spaniolă, caii andaluzi fiind rândul lor obţinuţi din încrucişarea cailor arabi cu exemplare din Peninsula Iberică. Lipiţanii s-au răspândit peste tot în Europa şi erau foarte apreciaţi în cercurile aristocratice, pentru ţinuta lor mândră, agilitate, rezistenţă şi inteligenţă. Cu toate acestea, rasa a fost ameninţată cu dispariţia în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial – dar a fost salvată graţie eforturilor unui general american. La noi, Herghelia de la Sâmbăta de Jos e cea care a cultivat toate cele 8 linii genealogice ale rasei, Lipiţanul românesc ocupând un loc distinct. Şi o curiozitate: caracteristic rasei este faptul că mânjii se nasc cu robă neagră, care devine albă la maturitate.
Semigreu Românesc, creat pentru muncă grea
E cel mai popular cal din România, fiind musculos, muncitor, docil, rezistent, adaptat zonelor de munte şi vioi. Poate să tracteze o greutate de 3-4 ori mai mare decât propria-i masă, pe distanţe lungi, la pas. Prin anii ’60, au început să se facă primele încrucişări în vederea obţinerii unor exemplare robuste, de folos agricultorilor. Noua rasă a fost brevetată la noi în 1988. Semigreul Românesc de la Herghelia Beclean, bun pentru tracţiune intermediară/grea, a fost format prin încrucişarea armăsarilor din rasele Ardenez, Lipiţan şi Furioso-North Star cu iepe locale. Exemplarele de la Herghelia Ruşeţu au fost obţinute prin încrucişarea metişilor de Semigreu cu Trăpaş Românesc, Ardenez şi rasă locală ialomiţeană.
Pur Sânge Arab, mândria Hergheliei Mangalia
Rasa de cai arabi este cea mai veche si mai faimoasă din lume. Caii pursânge, frumoşi, iuţi, temperamentali, curajoşi, robuşti, se află la originea raselor cabaline moderne. Şi-au dovedit, de-a lungul secolelor, anduranţa şi tenacitatea de a învinge toate obstacolele. Unde mai pui că între un cal arab bine strunit şi stăpânul său se creează legături indestructibile. La noi, Herghelia din Mangalia este nucleu de reproducţie pentru exemplare din această rasă. Caii rezultaţi sunt cunoscuţi la nivel internaţional sub numele de Pur Sânge Arab de Mangalia, având caracteristici distincte. Sunt folosiţi în cursele de galop şi în competiţiile de anduranţă.
