Cele mai eficiente măşti handmade împotriva coronavirusului

1 shutterstock 1682324401 jpg jpeg

Un nou studiu a indicat cele mai bune materiale care pot fi folosite pentru a evita transmiterea bolii COVID-19.

Sunt aproape 2 luni de când românii au obligaţia de a purta măşti de protecţie împotriva infectării cu SARS-CoV-2. Puţini le folosesc pe cele de tip Respirator N95 care sunt şi cele mai eficiente. Cei mai mulţi le aleg pe cele chirurgicale, de unică folosinţă, dar există şi persoane care fie nu-şi permit să cumpere atâtea măşti chirurgicale câte le-ar fi necesare lunar, fie se gândesc la mediu şi preferă să refolosească o mască de protecţie realizată manual. Acestea din urmă îşi confecţionează propriile măşti în casă, din diverse materiale pe care le au la îndemână fără să ştie neapărat care sunt şi cele mai eficiente. Oamenii de ştiinţă americani s-au aplecat asupra acestui subiect şi au obţinut câteva răspunsuri.

Eşarfele şi bandanele nu sunt indicate

Rezultatele studiului specialiştilor americani a apărut în publicaţia „Fizica fluidelor”.

„Avem recomandarea de a purta orice tip de mască de protecţie, dar nu există un ghid în privinţa materialelor sau a tipurilor de măşti care ar trebui să fie folosite”, a atras atenţia coordonatorul echipei de cercetare, profesorul Siddhartha Verma. De aceea, echipa lui a încercat să afle care sunt cele mai bune măşti reutilizabile.

Cele mai simple măşti, cele din eşarfe, batiste sau bandane s-au dovedit şi cel mai puţin eficiente. „Am fost surprinşi să vedem cât de uşor pot trece prin ele picăturile provenite din tuse sau strănut chiar şi în cazul împăturirii lor de mai multe ori”, spune profesorul.

Ţesăturile din bumbac scad riscul de infectare

În cele din urmă, specialiştii au observat că materialele din bumbac 100%, dispuse în 2-3 straturi şi croite în stilul unui con sunt şi cele mai bune. „Pentru a reduce cât mai mult riscul de transmitere a virusului, este important să fie folosită o mască dintr-un material de bună calitate, cu un design care permite o bună etanşeitate, deci să nu permită aerului să treacă de marginile ei, dar fără a fi inconfortabilă”, a adăugat reprezentatul echipei de oameni de ştiinţă.

Distanţarea socială, cea mai bună metodă de protecţie

Oricât de eficientă ar fi o mască de protecţie, evitarea transmiterii coronavirusului depinde cel mai mult de capacitatea noastră de a ne izola de ceilalţi sau cel puţin de a sta la depărtare de 1-2 paşi de cei din jurul nostru, indiferent de cât de nenatural şi de dificil ni s-ar părea.

Ideea este susţinută şi de profesorul Verma: „Trebuie să înţelegem că măştile de protecţie nu sunt 100% eficiente în blocarea agenţilor patogeni respiratorii. Este imperativ să combinăm distanţarea socială cu purtarea măştilor, cu spălarea riguroasă a mâinilor şi cu orice alte recomandări primim din partea oficialilor din domeniul sănătăţii, până când va fi disponibil un vaccin eficace”.

@shutterstock



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg