Cele mai frumoase flori ale toamnei

1 59199 original jpg jpeg

Zilele mohorâte de toamnă sunt mult mai frumoase datorită florilor! Alege crizanteme, dalii, ochiul-boului şi cârciumărese şi-ţi vei înveseli casa, balconul sau grădina.

Vedeta sezonului este crizantema,una dintre cele mai frumoase flori din câte există. Japonezii şi chinezii le consideră sacre şi le cultivă de mai bine de 3.000 de ani.

În zilele reci şi ceţoase de toamnă,când aproape toată natura îşi pierde strălucirea,crizantemele înfloresc,dezvăluindu-şi frumuseţea unică.Cum îngrijeşti crizantemele

Fie că o cultivi în grădină,pe terasă sau în balcon,crizantema rămâne aceeşi floare frumoasă,puţin pretenţioasă.

Are nevoie de lumină şi se simte foarte bine la temperaturi cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius.

Totodată,trebuie să o uzi o dată pe săptămână,dimineaţa. În cazul în care le cultivi în balcon,ai grijă să aşezi ghivecele spre soare,să le uzi de două ori pe săptămână şi să pulverizezi apă şi pe frunze.

Un alt aspect important:temperatura camerei să nu treacă de 15 grade Celsius.

Daliile,«înflăcăratele» sezonului

O plantă care impresionează prin măreţie şi culori este dalia,floare originară din însoritul Mexic.

Florile sale mari,care înfloresc până în octombrie,vor face din grădina ta un spectacol al culorilor:violet,roz,roşu,portocaliu. Unul dintre cele mai frumoase soiuri de dalii este „Lady Darlene”,ale cărei flori sunt o revărsare de petale galbene la bază,oranj la mijloc şi roşii pe margini.

Dalia nu are nevoie de îngrijiri speciale,dar pentru a înflori des,trebuie să fie aşezată într-un loc însorit şi să aibă parte de îngrăşământ o dată pe lună.

Azaleea,«îngerul toamnei»

Cu flori simple sau bătute,azaleele,cunoscute şi sub denumirea de „îngerii toamnei”,se numără printre plantele care înfloresc în toate cele trei luni de toamnă.

Sunt ideale pentru pervazul bucătă­riei sau pentru decorarea balconului.

Florile sunt delicate şi au marginea dreaptă sau franjurată,iar culorile sunt dintre cele mai frumoase:roz,galben,roşu.

Azaleea este o floare sensibilă,care trebuie să stea la lumină,în zone lipsite de curent. Nu trebuie să fie udată în exces.

Ştiai că…

…atunci când dăruieşti crizanteme roşii înseamnă iubire,iar albe,sinceritate?

…azaleea este una dintre speciile care rezistă cel mai bine la frig?

… o specie americană a daliei,„Sonata Lunii”,are formă de bulgăre,cu petale dese şi uşor răsucite?



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg