Cum îţi luminezi casa

1 shutterstock 43835308 jpg jpeg

La prima vedere, iluminarea unei încăperi pare destul de simplă: apeşi pe un întrerupător şi gata, s-a făcut lumină! Lustra, lămpile şi veiozele pot fi, însă, folosite şi pentru a crea spaţii mai mari, mai intime sau pentru a pune în valoare anumite obiecte din casă.

În majoritatea locuinţelor lumina vine din tavan. Unul sau câteva becuri sunt, de obicei singura sursă de iluminat. Lustrele sau lămpile din tavan nu sunt, totuşi, suficente pentru a crea o ambienţă plăcută. Dimpotrivă, de multe ori, pot transforma un spaţiu comfortabil într-unul „neprietenos“. În funcţie de tipul şi mărimea încăperii, precum şi de gusturile şi de nevoile personale, există tot felul de trucuri care să facă o cameră pe cât de utilă, pe atât de plăcută.

Rece versus cald

Becurile ecologice emit trei tonuri de lumină, în funcţie de temperatura lor de culoare, măsurată în grade Kelvin (K): alb cald, neutru şi alb rece. Pe care le alegi pentru locuinţa ta este, în primul rând, o chestiune de gust. Cu cât valoarea este mai mică, cu atât lumina este mai caldă. Deci, dacă îţi doreşti o lumină mai gălbuie, alege un bec de maximum 3000K. Când lumina nu este prea puternică, această temperatură de culoare pare mult mai apropiată de lumina naturală. În plus, este mai odihnitoare decât nuanţa albastră a becurilor halogene sau a neoanelor.

Citeşte şi: Hrană naturală pentru plante

Lustre şi candelabre

Lumina ambientală, adică cea din tavan, este de preferat în special atunci când ai musafiri şi este bine ca întreaga încăpere să fie uniform iluminată. Chiar şi aşa, poţi crea o atmosferă specială înlocuind clasicul întrerupător cu un variator. Acesta îţi dă posibilitatea să creşti sau să scazi intensitatea luminii cât îţi doreşti. Este important, însă, ca lampa ambientală să aibă mai multe becuri, plasate în direcţii diferite, pentru ca lumina să umple întreg spaţiul şi pentru a evita zonele de umbre creeate de un singur bec. De asemenea, când alegi o lustră sau un candelabru, dimensiunile acestuia trebuie să fie proporţionale cu încăperea, iar între podea şi partea cea mai de jos a candelabrului să fie 1.7 metri.

Citeşte şi: Cu o pensulă îţi poţi schimba locuinţa

Lămpi şi veioze

Lumina de accent, adică cea provenită de la lămpi, veioze sau surse plasate în perete, în dulapuri sau sub rafturi, scoate în evidenţă o anumită parte a camerei sau un obiect. Adeseori este folosită pentru a defini punctul de atracţie al camerei – un tablou sau o fotografie, un gramofon, o piesă specială de mobilier – creeând, astfel, o ambianţă cu un uşor aer dramatic. Pe de altă parte, lumina de accent are şi rolul de a crea o atmosferă mai intimă. În plus, este şi practică. De exemplu, atunci când citeşti în pat, înainte de culcare, este mult mai la îndemână să stingi lampa de lângă tine decât să te ridici pentru a ajunge la întrerupător.

Sufrageriile, dormitoarele, camerele de joacă ale copiilor sau cele de luat masa sunt mult mai plăcute şi mai „calme“ când dispun de mai multe surse de lumină. Mai mult, plasând lămpi de diferite mărimi în diverse colţuri ale camerei, se creează senzaţia că spaţiul este mai mare, căci sunt evidenţiate mai multe puncte de atracţie.

În special în anotimpurile reci, la sursele de lumină poţi adăuga şi lumânări. Un „mănunchi“ de lumânări de diferite mărimi, forme şi culori plasate pe o măsuţă, sunt o sursă de relaxare şi dau o notă seducătoare încăperii.



Recente

Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg
e1d2eb55a7735811b8523ddc3e0663b5d7 (1) jpg
e1ed72bf6593c6f222ff50df84f10410f1 jpg
anne nygard 0deq4DZy7xw unsplash jpg
Dovleac cu creveti  Sursa foto shutterstock 1943160427 jpg