Cum îţi verifici acasă aluniţele pentru a sta departe de cancer

1 75822 original jpg jpeg

Chiar dacă pe unele dintre aluniţe le ai de la naştere sau unele ţi-au apărut de curând, medicii dermatologi recomandă verificarea periodică a lor, pentru a vedea dacă acestea şi-au schimbat culoarea sau forma. Iată la ce trebuie să fii atentă ca să poţi depista dacă ceva este în neregulă!

Asimetria

Dacă trasezi o linie din mijlocul aluniţei, cele două linii obţinute ar trebui să se potrivească. Dacă sunt diferite, atunci ar trebui să vizitezi un medic specialist.

Marginea

Aluniţele benigne au margini netede, aproape inexistente. Aluniţele cu margini inegale, neregulate, trebuie verificate.

Culoarea

Aproape toate aluniţele benigne sunt de culoare maronie. Dacă o aluniţă are mai multe nuanţe, în loc de una singură, acesta ar putea fi un semn că este melanom, de aceea este bine să mergi la un consult.

Diametrul

Spre deosebire de aluniţele benigne, melanomul are un diametru mai mare, de cel puţin 6 mm.

Evoluţia

În momentul în care o aluniţă îşi schimbă forma, dimensiunea sau culoarea, atunci trebuie să mergi neapărat la dermatolog. Fii atentă dacă observi şi alte simptome, precum sângerare, mâncărime, cruste, ori inflamaţie la nivelul aluniţelor.

Evaluare

Chiar dacă nu observi nimic schimbat sau care să te facă să te îngrijorezi, este bine totuşi să mergi la un consult dermatologic, deoarece doctorul are aparatura necesară pentru a-ţi putea face o evaluare completă. Dacă aceste trăsături îţi par cunoscute, nici nu ar mai trebui să mai stai pe gânduri:

- ai peste 100 de aluniţe pe corp

- membri ai familiei tale au suferit de melanom

- ţi-au apărut aluniţe noi

- aluniţele vechi s-au modificat

Prevenţie

Pe lângă evaluarea periodică a aluniţelor, este de folos să ai grijă să nu-ţi expui prea mult pielea la razele UV. Procedând astfel, vei reduce şansele apariţiei cancerului:

- nu te expune la soare în intervalul orar 11-15, când soarele este cel mai puternic

- acoperă-ţi corpul cu haine lejere, foloseşte ochelari de soare şi pălărie

- foloseşte o cremă cu protecţie solară, cu factor de protecţie ridicat in timpul zilei, în orice anotimp, nu doar vara

:



Recente

analiza reziden iala trei zone strategice pentru achizi ia de apartamente in bucure ti jpg
CLICKPENTRUFEMEI amber kipp TnIUmJxP cY unsplash jpg
20 21 shutterstock 2143408365 jpg
48 49 shutterstock 2216416051 jpg
chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg