Cum poţi avea mai multă intimitate în grădină

1 75446 original jpg jpeg

Astăzi, casele se construiesc tot mai aproape unele de celelalte, iar curţile sunt din ce în ce mai mici. Iar acest lucru duce la dispariţia acelui sentiment de intimitate. Dacă nu vrei ca vecinii să te spioneze, CasoTeca îţi propune soluţii pentru mai multă intimitate în grădină.

Poate că vrei să faci un grătar şi să iei masa cu prietenii sau familia în curte, dar copilul vecinului tot vine la gardul comun. Apoi vine şi mama, iar mai târziu îşi face apariţia şi tatăl, iar mai târziu ajungi să fii nevoit/ă să-i inviţi la masă.

Sau poate că ai o vecină care nu are altceva mai bun de făcut decât să stea la pândă de după perdea. Oricare ar fi situaţia, important este să ştii că ai la dispoziţie câteva soluţii pentru mai multă intimitate în grădină.Una dintre soluţii este folosirea unor ghivece cu iederă. Le poţi amplasa fie pe câteva rafturi, fie le atârni de partea de sus a terasei. Astfel vei avea o cortină verde care te va feri de ochii curioşilor. Sau poţi planta corn de iederă, o plantă care creşte foarte repede şi pe care o poţi extinde cu autorul unor fire de aţă.

Citeşte mai multe despre modalităţile în care poţi avea mai multă intimitate în grădină pe casoteca.ro

Credit foto: www.pinterest.com



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg