Cum să-ţi alegi în mod inteligent mobila de dormitor

1 78398 original jpg jpeg

Petrecem în dormitor o treime din viaţa noastră, aceasta fiind camera poate cel mai mult caracterizată de personalitatea sa şi de confort. Poate tocmai de aceea, misiunea de a alege mobila de dormitor nu este o sarcină uşoară. Dacă discutăm de un dormitor matrimonial, alegerea mobilei este şi mai grea, dat fiind că trebuie împăcate două persoane diferite, cu opinii, preferinţe şi gusturi la fel de diferite.

Mobila de dormitor este greu de ales în aceste condiţii. Dar, cu câteva sfaturi, sperăm să vă facem misiunea mai uşoară dacă sunteţi în situaţia de a decide cum vreţi să arate dormitorul dumneavoastră.

Înainte de a alege restul mobilei de dormitor, trebuie ţinut cont că elementul central al camerei, în jurul căruia se învârte tot aspectul şi tot decorul camerei este patul. Mobila de dormitor se alege în funcţie de pat, pentru o unitate estetică, armonie şi echilibru în ansamblul întregii camere. Patul trebuie aşezat central în dormitor, dar în aşa fel încât să nu te loveşti de restul mobilei atunci când te dai jos din el. 

Următoarele în ordinea importanţei în ceea ce priveşte mobila dormitorului, sunt noptierele şi dulapurile. În ceea ce le priveşte pe primele, acestea trebuie aşezate, evident, aproape de pat, pentru a beneficia din plin de toată funcţionalitatea lor. Noptierele sunt de diferite forme şi stiluri. În prezent, este la modă ca noptierele să fie de forme neregulate, inegale şi asimetrice. 

În fine, dulapurile întregesc estetic, vizual, mobila de dormitor. Acestea se aleg în funcţie de spaţiul rămas disponibil după alegerea patului şi a noptierelor, ţinând cont şi de spaţiul necesar pentru mişcare printre obiectele de mobilier. În funcţie de cât loc avem, aşadar, ne putem decide pentru dulapuri normale sau încastrate în perete, cu uşi normale sau cu uşi glisante. 

Estetica va condiţiona şi ea alegerea dulapului, care poate fi de lemn, cu aspect clasic, rustic sau modern. Alte elemente ale dulapurilor care trebuie alese în funcţie de design-ul restului mobilei de dormitor sunt mânerele. Aceste accesorii nu doar că sunt funcţionale, dar au şi rol decorativ, în acord cu estetica încăperii. 

În fine, nu în ultimul rând, dacă dormitorul este unul redus ca dimensiuni, puteţi da senzaţia de spaţiu suplimentar prin amplasarea de oglinzi mari pe mobila de dormitor. Prezenţa oglinzilor poate face mai multe decât pare la prima vedere. De exemplu, plasate pe şifonier, acestea pot oferi senzaţia spaţiului dublu. De asemenea, acestea ajută şi la creşterea gradului de luminozitate. 

Sursa foto: miskellys.com



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg