Detergentul lichid de vase te ajută și în aceste situații!

Detergentul lichid pe care îl folosești la spălarea vaselor poate avea și alte întrebuințări practice. Un singur produs te ajută să cureți multe obiecte din casă! 

image

Nu ai nevoie de multe produse pentru a curăța și igieniza întreaga locuință! De fapt, poți tăia de pe lista ta multe dintre ele, dacă le vei folosi pe cele pe care deja le ai în mai multe moduri. De pildă, detergentul destinat spălării vaselor poate fi arma ta secretă universală de curățare! 

Citește și acest articol: 3 greșeli pe care le faci mereu când speli vasele

Pentru început, pune într-o sticlă cu pulverizator 1 linguriță de detergent lichid pentru spălat vase, 2 căni cu apă rece de la robinet, iar dacă dorești să miroasă frumos în locuința ta, adaugă și 10 picături de ulei esențial. Iată ce poți face cu acest produs! 

Vezi și acest articol: Ce n-ar trebui să speli niciodată cu detergent de vase. Pe aceste suprafețe lasă urme greu de îndepărtat! 

  1. Cureți petele de pe țesături  - Așa cum detergentul lichid curăță petele de grăsime, cafea și ciocolată de pe oale și tigăi, la fel poate fi folosit pentru a le elimina de pe țesături. Fie folosești soluția prezentată mai sus și cureți cu o perie, fie aplici direct pe pată o soluție formată din 3 linguri de detergent lichid și 3 linguri bicarbonat de sodiu, lași să acționeze 10 minute, apoi ștergi cu o perie și clătești cu apă curată. Trucul funcționează foarte bine pe fibrele naturale, precum lână și mătase. 
  2. Pentru blaturi strălucitoare - Detergentul de spălat vase are un pH neutru, așadar este un produs blând cu blaturile de bucătărie din marmură și granit. Decât să utilizezi oțet (care este acid și poate deteriora suprafețele), mai bine pulverizezi soluția cu detergent lichid de vase, lași să acționeze 1-2 minute, apoi ștergi petele care te deranjează. 
  3. Cureți cabina de duș și oglinzile - Acest produs poate fi folosit la curățarea cabinei de duș și oglinzilor. Pentru a-l pune în aplicare, folosește aceeași rețetă, dar în locul apei de la robinei, utilizează apă distilată. Apa de la robinet poate conține multe minerale, iar astfel poate lăsa urme de reziduuri!
  4. Ștergi podelele - Cu ajutorul detergentului lichid de vase poți curăța gresia sau pardoseala din vinil. Pur și simplu pulverizează soluția și șterge petele cu un mop! 
  5. Cureți toaleta - Detergentul lichid de vase poate fi folosit la curățarea și împrospătarea toaletei. Pune câteva picături de detergent în apă, lasă câteva minute să acționeze, curăță și clătește.  

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg