Dungile dau o nouă faţă locuinţei tale

1 68660 original jpg jpeg

Te-ai săturat de aspectul mohorât al casei tale, dar nu ai bani şi timp să decorezi cap-coadă? Ei bine, poţi obţine un aspect vesel şi inedit al căminului tău cu ajutorul dungilor. Iată cum să procedezi!

Imprimeurile de inspiraţie retro,din care fac parte dungile şi carourile,sunt din nou la modă. Ele sunt modele ce pot fi folosite cu succes în orice încăpere,nu necesită cheltuieli foarte mari şi luminează chiar şi cele mai întunecate spaţii interioare dacă sunt bine puse în valoare. Ele dau o amploare neobişnuită interiorului,inspirând ordine şi armonie.

Nu încărca spaţiul

Înainte de a te apuca să decorezi casa în dungi şi carouri,trebuie să fii atentă la principiul simplităţii. Altfel spus,pentru a crea un echilibru al interiorului,nu încărca locuinţa cu zeci de palete de forme şi culori. Dimpotrivă,încearcă să combini elemente simple cu accente de culoare reprezentate prin linii drepte în diverse nuanţe. Asocierea de culori şi modele trebuie făcută cu bun gust,deoarece se poate crea foarte uşor efectul de spaţiu încărcat şi îmbâcsit. Scopul liniilor drepte este să domine un interior prin accente de culoare şi formă,nicidecum să se piardă într-un haos de elemente mărunte pentru că efectul optic poate fi obositor.

30e5d70c997f67a1b39cc5b0f0df18f5 jpg jpeg

Unde le trasezi

Dacă,spre exemplu,ai un dormitor colorat într-o singură culoare,poţi să optezi pentru aplicarea dungilor ca să înveseleşti atmosfera şi să îndrepţi ochiul privitorului către un singur punct central al camerei. Aşa dai senzaţia de mai mult spaţiu şi luminozitate a camerei. În continuare,alegerea îţi aparţine. Fie aplici dungi pe un perete şi păstrezi culoarea celorlalţi trei pereţi,fie îmbraci doar tavanul în linii drepte.

Obiecte de mobilier,în dungi

Aplică dungile cu trafaletul,având grija să delimitezi cu scotch de hârtie tavanul sau ceilalţi pereţi. Verticale,orizontale sau în diagonală,liniile pot fi trasate în funcţie de cum te inspiră designul interior. De asemenea,poţi opta şi pentru piese de mobilier şi obiecte de design ca să aduci liniile drepte în locuinţă. Însă ai grijă ca obiectul de mobilier în dungi să fie pus în evidenţă de un fundal neutru al pereţilor,mai ales dacă modelul a fost creat din combinarea a mai mult de trei culori. La fel de bine poţi alege veioze cu abajururi în dungi multicolore şi imprimeuri grafice ce sunt evidenţiate de lenjeriile de pat.

1ce68eabf1871a55518acd1a5857a2c8 jpg jpeg

Îmbrăcaţi casa în linii drepte

Dungile îşi pot găsi loc în fiecare colţişor al casei. Cu atât mai mult,ele dau un plus de prospeţime livingului,dacă vei îmbrăca pernuţe decorative cu huse în tonuri calde şi linii drepte. Oranj,roşu aprins sau ciocolatiu:vor aduce un plus de căldură camerei şi vor da un aer de căldură şi prospeţime. Alabastrul poate să-ţi inspire briza mării. Dar opţiunile nu se opresc aici. Faţa de masă poate să aibă linii drepte sau să fie asezonată de o gamă de şerveţele în dungi,de mare efect. Nu în ultimul rând,poţi alege draperii în dungi sau un covor în linii discrete. Decorul unei camere va căpăta astfel o notă de veselie şi optimism datorită jocului dinamic pe care dungile îl crează.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg