Papagalii pot reţine până la 1.000 de cuvinte

1 47090 original jpg jpeg

Orice papagal poate să vorbească. El reţine cuvinte şi expresii pe care le aude mai des, care îi plac şi, atenţie, preferă înjurăturile. Odată învăţate anumite cuvinte, nu-l mai puteţi face să renunţe la pronunţarea lor.

Câţi dintre noi nu am auzit de păsări care vorbesc exact pe limba noastră? Acest comportament denotă o inteligenţă aparte şi capacităţi vocale prielnice unei astfel de exprimări. Cuvintele sau expresiile reproduse sunt mai degrabă imitaţii ale unora exprimate de oamenii,cu care a venit în contact.

Acest comportament este mai des întâlnit la papagali,totuşi am fi surprinşi să aflăm că nu doar aceştia au astfel de abilităţi. Poate nu mulţi ştiau că şi corbul are o inteligenţă deosebită îndelung cercetată de către oamenii de ştiinţă. Mai mult,vom afla că există totuşi o pasăre care chiar foloseşte în mod inteligent expresiile memorate. Incredibil,nu-i aşa?

Dintre papagalii vorbitori,peruşul comun este prezent în cărţile de recorduri cu aproape 2.000 de cuvinte învăţate,totuşi,existând doar un exemplar certificat cu astfel de abilitate. Documentele reţin şi un Papagal African Gri capabil să „vorbească” mai mult de 100 de cuvinte şi chiar să le asocieze.

Alte exemplare faimoase pentru inteligenţa lor fac parte şi dintre Macaci,Amazonieni,dar majoritatea au această posibilitate incredibilă,de a imita atât cuvinte,expresii,tonalităţi şi diverse asocieri de cuvinte.

Acest tip de comportament este datorat dezvoltării sistemului nervos şi posibilităţilor fiziologice de a controla tonalitatea sunetelor ce sunt produse de către aceste păsări. E o posibilitate înnăscută,dar condiţionată şi de individ,în sensul că unul poate învăţa mai repede sau mai mult ori va reproduce mai acurat expresiile reţinute.

Repetaţi clar cuvintele în faţa lor

Repetiţia,frecvenţa crescută a unor expresii folosite în apropierea unor astfel de păsări pot da rezultate în câteva săptămâni sau luni,când papagalul va vorbi. Cel mai uşor învaţă înjurăturile,pentru că,poate,sunt mai clar pronunţate şi le aud mai des.

Aveţi grijă,în acest caz,pentru că,odată învăţate anumite cuvinte,nu îi veţi putea face să renunţe la ele. Pentru că sunt foarte uşor de stresat,este bine ca o singură persoană să se ocupe de instruirea papagalului,timp în care între cei doi se va dezvolta o legătură aparte.

Folosiţi suplimente nutritive

Alimentaţia este posibil să influenţeze negativ prezenţa acestui comportament mai ales dacă nu are necesarul de vitamine şi alte substanţe nutritive valoroase pentru o pasăre.

Aşadar folosiţi permanent suplimentele nutritive şi mâncarea premium,care se poate găsi în pet-shopuri.

Aşteptăm întrebările dvs. la adresa:urgente_veterinare 9331@yahoo.com



Recente

Budinca de orez cu peste  Sursa foto shutterstock 480607888 jpg
shutterstock 256424824 jpg
shutterstock 1379805665 jpg
Guguluf cu gem  Sursa foto shutterstock 2504637363 jpg
shutterstock 492832387 jpg
curatenie   shutterstock 2087041777 jpg
shutterstock 551226070 jpg
Cauți un cadou de nuntă practic Iată 5 electrocasnice premium care vor transforma casa mirilor jpg
Tort cu alune si frisca  Sursa foto shutterstock 1995463784 jpg
Orez arabesc  Sursa foto shutterstock 417836704 jpg
shutterstock 404179420 jpg
Prajitura cu mere  Sursa foto shutterstock 2179100211 jpg
clickpentrufemei ro (22) jpg
Orez negru cu legume  Sursa foto shutterstock 371703877 jpg
shutterstock 2581336237 jpg
Choux uri cu frisca si capsuni  Sursa foto shutterstock 2017598543 jpg
shutterstock 2062779884 jpg
Peste pane cu bere  Sursa foto shutterstock 178185473 jpg
shutterstock 2471287099 jpg
shutterstock 2088920074 jpg