Cei care îşi fac siesta sunt mai predispuşi la o moarte prematură sau boli de inimă. Femeile, pe primul loc

1 shutterstock 1608735544 jpg jpeg

O echipă de cercetători chinezi a descoperit că atunci când tragi un pui de somn timp de o oră sau mai mult, în fiecare zi, acest lucru va creşte riscul de a avea o moarte timpurie sau boli cardiovasculare cu 30, respectiv 34%.

Dacă alţi specialişti consideră că siesta poate fi o alegere bună pentru cei care nu se odihnesc suficient noaptea, unii academicieni chinezi din cadrul Universităţii de Medicină precizează că repriza de somn ar trebui să fie scurtă, altfel va produce efecte negative asupra sănătăţii umane. Nu s-a aflat cauza pentru care siesta este nocivă, însă rezultatele unor studii anterioare au arătat că aceasta poate provoca inflamaţii interne, ceea ce va duce la apariţia afecţiunilor inimii, scrie Daily Mail

Specialiştii chinezi au analizat 20 de studii la care au luat parte peste 300.000 de persoane. Concluziile au arătat că efectele dăunătoare ale siestei sunt mai grave în cazul femeilor, al căror risc de a muri timpuriu a crescut cu 22% atunci când au aţipit mai mult de o oră zilnic. În general, aceştia au găsit că persoanele care se odihnesc mai mult de o oră în timpul zilei au cu 34% mai multe şanse să dezvolte boli de inimă şi cu 30% mai multe şanse să moară prematur. 

“Dacă ai nevoie să dormi după-amiaza, sfatul nostru este să nu dureze mai mult de o oră. Este mult mai sigur”, a explicat dr. Zhe Pan, autorul principal al studiului. De fapt, pentru o persoană care a dormit mai puţin de şase ore pe noapte, siesta nu va creşte riscul de a avea o moarte timpurie sau boli de inimă. 

“Rezultatele noastre sugerează că persoanele care trag un pui de somn - mai puţin de 45 sau 30 de minute după-amiaza - îşi pot îmbunătăţi sănătatea inimii, cu condiţia să nu se fi odihnit suficient pe timpul nopţii”, a mai precizat autorul. 

La începutul acestui an, o altă cercetare publicată de o echipă de specialişti de la Universitatea Stanford (SUA) şi la care au luat parte 11.000 de persoane a arătat că persoanele în vârstă care şi-au făcut siesta zilnic au cu 2,5% şanse mai mari să fie diagnosticaţi cu boli de inimă sau cancer. 

FOTO Shutterstock.com   



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg