Cum alegi parfumul potrivit pentru sezoanele calde

Sezonul foarte cald este aici, la fel și vacanțele. Iar sezonul cald nu se oprește la vară, așa cum bine am înțeles din anii trecuți.

image

Astfel că este important să știi cum să alegi parfumul potrivit pentru aceste sezoane calde în așa fel încât să se potrivească și ocaziilor cu care alegi să îl porți.

Fie că îți cumperi parfumuri dupe sau de la mari branduri, important este ca acestea să se plieze pe nevoile tale și pe pielea ta. Fiecare parfum miroase într-un alt fel în funcție de corp și acesta este un aspect bine de luat în considerare.

equivalenza parfumuri dupe jpg

Alegerea unui parfum ține cont de mulți factori, dintre care îi amintim pe cei olfactivi, persistență, ocazii și tipuri de piele. Despre aceștia o să îți povestim azi, ca să te ajutăm să iei mai ușor decizia legată de parfumul de care urmează să te bucuri în sezoanele calde.

Cum alegi parfumul potrivit pentru tine

Nu uita că aceste sfaturi pe care le citești azi se potrivesc sezoanelor calde. Pentru cele intermediare sau reci sunt altele, pe care le vei descoperi la momentul potrivit.

1. Notele olfactive trebuie să fie potrivite pentru căldură. De cele mai multe ori parfumurile grele, intense și dulci pot să devină sufocante la temperaturi înalte atât pentru tine, cât și pentru cei care se află împrejurul tău. Astfel, notele care sunt de evitat sunt ambra, tămâia, vanilia, scorțișoara sau patchouli. Iar cele recomandate sunt citricele, cele verzi, fructate, florale ușoare, acvatice și marine sau aromatice.

2. Testează cum se simte parfumul pe căldură. De cele mai multe ori avem posibilitatea să folosim testere în magazine fizice sau online pentru a ne da seama de cum miroase parfumul pe piele în diverse condiții. După ce alegi notele principale, poți să testezi parfumul și să vezi care îți pare că se potrivește cel mai bine. Căldura este elementul care poate să transforme un parfum din unul subtil într-unul care să fie de-a dreptul sufocant. După aplicare, așteaptă undeva la 30 de minute pentru ca să poți să simți adevărata nuanță a parfumului.

3. Ocazia cu care alegi să porți un parfum sau altul diferă. De aceea este bine, dacă și bugetul îți permite, să ai mai multe parfumuri pe care să le schimbi în funcție de locația și evenimentul la care urmează să participi. Astfel, pentru activități pe care le faci zi de zi se potrivesc parfumurile citrice, fresh sau florale. Mersul la birou cere un parfum subtil, care să nu fie supărător pentru cei din jur. Iar pentru evenimentele care au loc în serile minunate de vară se potrivesc parfumurile floral-fructate sau cele citrice cu un mic adaos de exotic.

Parfumurile potrivite pentru vară sunt cele care au o concentrație ușoară, deoarece acestea sunt aerisite și se potrivesc de minune zilelor foarte călduroase de vară, de primăvară sau chiar și toamnă.

Știm prea bine că parfumurile de obicei sunt obiecte de lux pe care nu oricine și le poate permite. De aceea îți recomandăm să apelezi cu încredere la parfumurile dupe, care sunt copii după cele originale, însă la prețuri mult mai accesibile.

Uneori poate ai preconcepția că acestea nu rezistă la fel de mult pe piele precum celelalte, însă formulele au fost în așa fel dezvoltate încât să reziste aproape precum unul original, pe de o parte, și să se si asemene cu acesta la miros, pe de altă parte. Așa că poți să le cumperi pentru a salva parte din buget, dar și pentru a mirosi așa cum ți-ai dorit dintotdeauna.

Desigur că există pe piață și clone care nu au legătură cu realitatea și de aceea îți recomandăm să le cumperi din surse de încredere, unde poți mai apoi să lași și feedback dacă este nevoie.

Credite foto: unsplash.com



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg