Cum să profiți de vară într-un mod strategic. Hidratarea este esențială

Dacă nu ai reușit să te ții de lista de rezoluții scrisă punct cu punct în noaptea de Revelion, nu are rost să te învinovățești, să ai unele regrete, chiar dacă te-ai abătut jumătate de an de la obiectivele propuse.

image

Până la urmă, esențial este să nu pui presiune pe tine și să nu îți setezi așteptări nerealiste, ci să ai răbdare cu tine. Important este măcar să găsești un echilibru și să încerci să faci astăzi mai multe decât ai realizat sau ți-ai propus ieri, fiind blândă cu tine.

„Mentalitatea pe care o adopți pentru tine însuți ca om afectează semnificativ modul în care îți trăiești viața”, subliniază Carol Dweck, psiholog la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii și cea care a dezvoltat noțiunea de „growth mindset” (perseverența în ceea ce faci și îmbunătățirea nivelului de determinare), precum și autoare a volumului „Mindset: The New Psychology of Success”. Mentalitatea bazată pe creștere își are sursa în învățarea continuă și dezvoltarea abilităților.

Hidratare și aport de vitamine

Din cauza expunerii la soare, pielea și părul tău pot fi afectate, mai ales dacă mergi la mare și alegi să stai mult timp pe plajă. Nu uita de hidratare. Ai în vedere că alcoolul și cafeaua deshidratează și că, atunci când le consumi, trebuie să consumi și apă.

În orice caz, nu omite să bei cel puțin doi litri de lichide zilnic și să reduci consumul de zahăr, chiar dacă înghețata este un desert mai mult decât tentant. Nu uita de crema de protecție solară și profită de fructele și legumele de sezon pentru a-ți asigura aportul de vitamine.

Având în vedere că timpul tău e limitat și cel mai probabil îți faci cumpărăturile de la magazinul din colțul blocului, nu din piață, acolo unde poți găsi fructe și legume proaspete și de la producători locali, ia în considerare să suplimentezi aportul de vitamina c din surse farmacologice, acolo unde poți fi sigură că e vorba de o concentrație ridicată. Din păcate, vegetalele din supermarketuri stau destul de mult timp pe rafturi. Ele sunt tratate cu diferite substanțe, crescute forțat și tocmai de aceea e necesar să-ți ajuți organismul cu suplimente de încredere.

Mișcare în aer liber

image

E drept, dacă nu ai mai făcut de multă vreme mișcare, va fi destul de dificil să te reapuci. Dacă sala de fitness nu reprezintă o variantă viabilă, care să te încânte, atunci te poți apuca să faci sport în aer liber.

Având în vedere că vara și-a intrat în drepturi, este destul de îmbietor să dai câteva ture de parc sau să faci înviorare în fiecare dimineață, chiar în confortul propriei locuințe. Poți să te ghidezi cu ajutorul unei aplicații pe care să ți-o instalezi pe smartwatch sau pe telefon, chiar cu un tutorial de pe YouTube, și să-ți faci antrenamentele strategic.

Dacă vrei ca această vară să fie un sezon al reinventării, în care să devii o versiune mai bună de-ale tale, atunci încearcă să faci mișcare, să te hidratezi cât mai mult și să îți susții cât mai mult organismul cu nutrienții necesari.

Sursa foto: Unsplash.com



Recente

Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg