Te dor sânii? Află de ce!

1 70634 original jpg jpeg

Multe boli pot fi semnalate de durere, dar atunci când ea apare în zona sânilor este cu atât mai îngrijorător. Află care sunt cele mai frecvente afecţiuni manifestate din durerea sânilor!

Peste 70% din femeile care nu au atins menopauza sunt afectate la un moment dat în viaţă de durerile de sân. Adesea,durerea apare la ambii sâni,iar principalele cauze sunt schimbările hormonale care au loc la apropierea menstruaţiei. Ce ar trebui să te pună pe gânduri este durerea asemănătoare cu o arsură resimţită la un singur sân,care persistă mai mult de trei luni şi care revine tot mai des. Dacă nu există şi alte simptome (cute sau pete apărute pe sân,modificări de culoare a pielii sânului,scurgeri sau sângerări ale mamelonului),sunt şanse mari să nu fie vorba despre cancer,dar durerea poate prevesti diverse alte boli.

Mastită

Inflamarea ţesutului mamar,numită şi mastită,apare îndeosebi la proaspetele mămici care alăptează,fiind cauzată de fluxul scăzut al laptelui sau de infecţii bacteriene. Dacă totuşi nu alăptezi,dar unul dintre sâni devine dureros,se umflă şi se înroşeşte înseamnă că există o infecţie. Aceasta poate apărea în urma iritării sau a rănirii mamelonului,când bacteriile de pe piele pot pătrunde în organism. Sunt de ajutor în acest caz antibioticele,iar pentru ameliorarea durerilor poţi aplica nişte comprese reci.

Atenţie!

Fumatul creşte riscul de inflamare a ţesutului mamar.

Abces mamar

Un tip de infecţie a sânului este abcesul,manifestat prin dezvoltarea în timp îndelungat a unei pungi umplute cu puroi în interiorul glandei mamare. În cele mai multe situaţii este cauzată de întârzierea tratării unei inflamaţii a sânului (mastită). O poţi trata prin antibiotice sau antiinflamatoare,depinzând de medic dacă îţi recomandă sau nu drenarea chirurgicală a abcesului.

Noduli

Frecvente la femeile de până la 30 de ani,fibroadenoamele (noduli la sâni) îşi pot face simţită prezenţa şi după menopauză,când se manifestă prin apariţia unei singure formaţiuni de celule anormale necanceroase. De fapt,fibroadenoamele sunt creşteri anormale şi necanceroase de ţesut mamar cauzate de dezechilibrul hormonal. La o simplă palpare a mameloanelor,conglomeratele de celule necanceroase se simt dure şi rotunde. Cele foarte mari se operează,iar celelalte trebuie ţinute sub observaţie de medic,pentru a fi tratate la timp în cazul în care devin canceroase.

Chisturi mamare

Când durerea este însoţită de o sensibilitate crescută a unui sân,de senzaţia de greutate şi de o mărire a volumului sânului,este posibil să fie vorba de apariţia unor chisturi. Sunt nişte noduli necanceroşi,rotunzi şi plini cu lichid. Spre deosebire de formaţiunile canceroase,chisturile sunt mobile şi se pot resorbi în timpul sarcinii,apoi la menopauză. Numai dacă devin foarte mari şi dureroase se face o drenare a lichidului din interiorul lor.

Reţine!

Refă-ţi ecografia mamară o dată la şase luni sau la un an,iar dacă ai împlinit 40 de ani,cere sfatul medicului ginecolog în privinţa efectuării unei mamografii!

Pietre la vezica biliară

Colesterolul mărit poate duce la alcătuirea unor formaţiuni mici în vezica biliară. Când pietrele se mişcă,apar şi durerile în partea de sus a abdomenului şi se extind în zona sânilor. Ele pot dura chiar şi câteva ore,mai ales după consumarea unor alimente grase sau în timpul nopţii.

Aşa reduci intensitatea durerilor!

-Înlocuieşte cafeaua cu sucuri de fructe sau cu apă plată,deoarece favorizează apariţia chisturilor.

-Consumă cât mai puţine calorii şi grăsimi,care cresc riscul apariţiei unor afecţiuni ale sânilor.

-Foloseşte o bustieră când faci exerciţii fizice.



Recente

interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg