Ai dureri? Masează zona cu acest amestec!

limba albă jpeg

Când eşti stresată, te doare capul. În plus, oboseala poate fi o cauză a durerii care persistă mai mult timp. Dar sunt dureri care nu ne lasă şi nu putem să ne concentrăm în ceea ce facem. Din fericire, avem remediile naturale care ne ajută.

Unul dintre cel mai eficent remediu este preparat din două ingrediente:sare şi ulei de măsline. Tot ce trebuie să faci este să pui într-un vas 10 linguri de sare şi 20 de ulei de măsline. După ce ai obţinut o pastă,o pui într-un recipient de sticlă şi o laşi 48 de ore. După două zile,o poţi folosi pentru aplicarea pe zona cu probleme.Pur şi simplu iei pe mână puţin amestec şi masezi pe suprafaţa pielii câteva minute. Dacă durereaeste puternică,masează 15 minute. Apoi ştergi cu un şerveţel pasta.

În cazul în care pielea se înroşeşte sau se irită după aplicare,clăteşte repede cu apă. Nu mai aplica acest amestec deoarece nu-ţi face bine.

Dacă în caz contrar acest remediu funcţionează,aplică-l zilnic,sau de fiecare dată când te doare ceva. Astfel,circulaţia sângelui va fi stimulată în muşchi,iar durerile de spate şi ale corpului vor dispărea.

Dacă durerile sunt alungate cu acest remediu natural,o să-l aplici în mod regulat de fiecare dată când durerea apare.

Alte alimente care combat durerile în mod natural: Cuişoarele

Uleiul de cuişoare este benefic pentru durerile dentare. Pur şi simplu,aplică pe zona afectatădin interiorul gurii,sau pune pe o dischetă de bumbac câteva picături de ulei şi masează.

Fulgii de ovăz

Aceştia ameliorează crampele menstruale. Femeile care suferă de cicluri dureroase pot mânca fulgi de ovăz deoarece aceştia conţin magneziu şi zinc. Se vor simţi mai bine.

Usturoiul

Usturoiul este medicamentul oferit de natură şi care este benefic pentru multe afecţiuni. Dacă masezi cu usturoi zona cu probleme,te vei simţi mai bine.

Oţetul

Adaugă o lingură cu oţet de mere într-un pahar cu apă şi bea. Acest amestec ajută la alcalinizarea sistemului şi reduce nivelul de aciditatedin stomac,fiind cea care cauzează anumite dureri.

Ananasul

Acest fruct este remediul perfect pentru inflamaţie şi crampe. În plus,poate preveni artrita.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg