Ai insomnii din pricina caniculei? Iată 5 remedii şi 5 sfaturi ca să dormi bine

1 75028 original jpg jpeg

Temperaturile foarte ridicate - chiar şi în timpul nopţii - predispun la insomnie. Dormim prost, puţin şi, în unele nopţi, chiar nu reuşim deloc să dormim.

Un pumn de somnifere nu este niciodată soluţia ideală,chiar dacă moş Ene vine imediat pe la gene. Consecinţele negative le vom observa mai târziu şi pentru multă vreme. Iar dacă insomnia revine,noapte după noapte,şi te rezumi numai la somnifere,rişti chiar să devii dependent.

Cu ce să înlocuieşti somniferele? Cu plante medicinale. Cum ar fi: 

1) Valeriana

Constituie unul dintre cele mai eficiente remedii împotriva insomniei. Are acţiune anxiolitică,sedativă şi relaxantă asupra sistemului nervos central şi asupra musculaturii,fiind utilă pentru persoane hipersensibile,care reacţionează disproporţionat la stimuli. Înlătură dificultatea de a adormi,reduce procentul de treziri nocturne şi favorizează apariţia fazei de somn profund fără vise (etapa cea mai odihnitoare a somnului).

2) Passiflora

Este folosită datorită proprietăţilor sedative şi calmante. Combate insomnia cronică sau pasageră şi îmbunătăţeşte calitatea somnului,fără să producă dependenţă.Citeşte mai departe pe ANTENA SATELOR.



Recente

Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg
Cum influențează alimentația sănătatea pielii și apariția ridurilor jpg
Mai multă energie în fiecare zi jpg
e11782873c3f401c7fe0d6a581cee16c8a (1) jpg