Aşa te bucuri de bunătăţile de Paşte dacă eşti la regim, fără balonare sau indigestie!

Ce îți vine în minte când te gândești la Paște? Un coș de Paște plin cu delicii bogate în calorii? Uite ce ar trebui să faci dacă îţi doreşti să guşti din bunătăţile de sărbători şi să nu ai probleme de greutate sau de sănătate, în caz că ţii un regim!

image

Înainte de masa festivă, ai putea lua un mic dejun care include surse de proteine, cum ar fi un iaurt cu fructe sau omletă cu legume. Proteinele te vor ajuta să-ţi controlezi apetitul. La masa principală, foloseşte controlul porțiunilor şi mănâncă puţin din fiecare. De asemenea, este indicat să fii activ după masă. Ieşi la o plimbare sau cu bicicleta. Mai multe sfaturi găseşti în cele ce urmează!

Cum să revii la alimentaţia normală, dacă ai ţinut post

Revenirea la alimentaţia obişnuită, fără a lua în greutate ar trebui făcută treptat, cu cantităţi mici de carne, ouă, supe, ciorbe, lactate, brânzeturi. De sărbători, rişti să consumi în exces pască, friptură de miel, drob, ouă. Încearcă să iei puţin din fiecare, la interval de două-trei ore. La micul-dejun, ai putea lua pască sau cozonac, cu lapte sau cafea. De-a lungul zilei, sunt de ajuns două ouă, nu mai mult, iar ciorba de miel, drobul şi friptura ar trebui consumate cu precauţie.

Modul în care mănânci poate provoca balonare

Acumularea excesivă a gazelor la nivel gastrointestinal poate fi prevenită prin evitarea supraalimentaţiei, a băuturilor în timpul meselor care diluează sucurile gastrice, mai ales a celor acidulate. Alte moduri prin care poţi scăpa de balonare sunt tăcerea la masă, păstrarea unei atmosfere liniştite, mestecarea alimentelor cu gura închisă, încet, pentru ca toate să aibă timp să se amestece cu saliva. După o masă bogată, nu trebuie să te întinzi, ci să stai în şezut sau să te mişti măcar o jumătate de oră. Toate stimulează digestia şi previn problemele de transit intestinal.

Te-ar mai putea interesa: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci prea repede

Ai diabet sau colesterolul mărit?

Dacă ai diabet, ai grijă la aportul de carbohidraţi care trebuie respectat cu stricteţe în continuare. Ţine cont de aportul caloric corespunzator unei zile, împărţit la cinci-şase mese. În cazul în care ai hipercolesterolemie, trebuie să ocoleşti îndeosebi alimentele grase, precum carnea de miel, vânat, sosuri, prăjeli. 

Planifică-ţi mesele

În zilele de Paşte, ai grijă să ai mai multe alimente sănătoase la îndemână, astfel încât să nu ajungi la dulciurile sau preparatele grele, tipice de sărbători. De asemenea, evită să măncândi dulciuri pe stomacul gol. Consumul de ciocolată pe stomacul gol crește nivelul de zahăr din sânge. Amână până după o masă pe bază de proteine și legume, care va minimiza efectele negative asupra nivelului de energie și a greutății tale.

Vezi și: De ce te doare stomacul după ce mănânci. 6 explicaţii clare

Evită gustatul între mese

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem la petrecere este ciugulitul. Vei mânca mult mai mult dacă guşti de-a lungul întregii zile. Evită să mănânci între mese, iar, la masă, pune pe farfurie câte puţin din toate. După masă, nu mai mânca până peste două-trei ore.

FOTO: Shutterstock



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg