Băutura care reduce inflamaţiile şi combate durerile

bautura depresie jpeg

Dacă suferi de artrită sau de alte afecţiuni articulare, o băutură preparată din ingrediente naturale poate fi remediul care să-ţi vină în ajutor.

Rolul principal al acestei băuturi este de a stopa efectele nocive pe care le au radicalii liberi asupra corpului. Acest beneficiu este dat de antioxidanţii puternici care se găsesc în turmeric,cât şi în restul ingredientelor folosite.

Cum se prepară băutura

Ingrediente necesare1 linguriţă de pudră de turmeric2 lămâi1 bucăţică de rădăcină de ghimbir (5 cm)5 morcovi1 portocalăCurăţă portocala,lămâile,ghimbirul şi morcovii,apoi amestecă-le bine în blender. La final adaugă şi pudra de turmeric. Băutura se consumă proaspătă.

Şi inflamaţiile din corp sunt reduse prin consumul constant al acestei băuturi. Efectul se datorează turmericului,care combate inflamaţiile şi durerile asociate artritei.

Nu în ultimul rând,combinaţia de ingrediente folosite la prepararea băuturii inhibă dezvoltarea celulelor canceroase la nivelul ovarelor,intestinelor,prostatei şi sânilor.

Băutura poate fi consumată şi cu scopul de a reduce nivelul colesterolului din sânge,pentru protecţia vaselor sangvine şi a inimii,cât şi pentru ameliorarea simptomelor gastritei şi a altor afecţiuni digestive.

Sursă:www.healthyfoodhouse.com.



Recente

Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg
Cum influențează alimentația sănătatea pielii și apariția ridurilor jpg
Mai multă energie în fiecare zi jpg
e11782873c3f401c7fe0d6a581cee16c8a (1) jpg