Beneficiile uleiului de negrilică includ şi efectul calmant în caz de crize de astm

1 seminte si ulei de negrilica 1464118283 jpg jpeg

Negrilica sau chimenul negru este o plantă ale cărei seminţe se folosesc ca mirodenie în preparate şi, dacă nu ştiai, uleiul din aceste seminţe poate avea efecte uimitoare asupra sănătăţii tale.

Datorită compuşilor cu efect antioxidant (timochinonă), a uleiurilor şi a altor substanţe esenţiale (nigelonă, carvacrol, melantină), negrilica îţi poate fi un aliat în diverse afecţiuni.

Alină simptomele astmului

Cercetările au arătat că timochinona din compoziţia uleiului poate ajuta la tratarea astmului prin reducerea inflamaţiei şi relaxarea muşchilor respiratori. De altfel, consumat pe cale orală, uleiul de negrilică poate îmbunătăţi simptome precum tusea ori respiraţia şuierătoare la pacienţii care suferă de astm. În studiile de cercetare, participanţilor li s-au administrat fie 500 mg de ulei de negrilică de două ori/zi, în tratament de o lună, fie două grame de seminţe măcinate/zi, 12 săptămâni, fie 15 ml/kg de extract de seminţe de negrilică/zi, timp de trei luni. Altor pacienţi astmatici li s-a recomandat inhalarea fierturii de extract de negrilică datorită efectelor antispasmodice ale plantei; aceştia au observat o îmbunătăţire a stării de sănătate. Remediul natural, însă, nu înlocuieşte tratamentele specifice pentru astm, cum ar fi cele cu teofilină ori salbutamol.

Este adjuvant în tratarea diabetului

În studii experimentale, uleiul de negrilică sau pulberea a dovedit că poate regla nivelul glicemic şi pe cel de colesterol la pacienţii care suferă de diabet zaharat. De altfel, planta poate fi benefică atât diabeticilor, ajută la păstrarea nivelului optim de zahăr din organism, cât şi celor cu intoleranţă la glucoză, deoarece accentuează secreţia de insulină indusă de glucoză. Două grame de seminţe de negrilică zdrobite au fost folosite zilnic, ca adjuvant, în tratamentul clasic al pacienţilor cu diabet de tip 2, iar efectele sale au fost unele pozitive. În cercetări, pacienţilor li s-au administrat fie 1,5-3 ml de ulei de negrilică, 20 de zile, fie 450 mg de ulei de negrilică de trei ori/zi, 12 săptămâni, fie 1 g de pulbere de seminţe de două ori/zi, timp de 1 an. Este recomandat ca diabeticii să-şi monitorizeze frecvent glicemia atunci când îl consumă.

Normalizează tensiunea arterială şi nivelul de colesterol

O tensiune arterială crescută şi un nivelul ridicat de colesterol rău din sânge (LDL) sunt factori de risc importanţi pentru apariţia bolilor de inimă. Pe de o parte, oamenii de ştiinţă au studiat eficacitatea uleiului de negrilică şi au ajuns la concluzia că administrarea a două, trei grame pe zi de capsule cu ulei de negrilică, aproximativ trei luni, sau 10 grame de ulei de negrilică, consumate după micul dejun, în cure de câte o lună şi jumătate, a redus semnificativ nivelul de colesterol rău din sânge. Pe de altă parte, consumul unei jumătăţi de linguriţă (2,5 ml) de ulei de negrilică de două ori pe zi, în tratament de două luni, a normalizat nivelul tensiunii arteriale.

De ajutor în infertilitatea la bărbaţi

Câteva studii au arătat cum administrarea uleiului de negrilică poate creşte cantitatea şi motilitatea spermatozoizilor la bărbaţii infertili. Aceştia au consumat cinci mililitri pe zi de ulei de negrilică, în cure de câte două luni. La sfârşitul cercetării, rezultatele au arătat că volumul, motilitatea şi alte aspecte ale spermatozoizilor s-au îmbunătăţit semnificativ, fără să existe efecte adverse. Oamenii de ştiinţă au descoperit similarităţi, de această dată la şoarecii de laborator masculi. Tinctura de negrilică, administrată în special în doze mai mari, le-a crescut potenţialul de fertilitate, concentraţia de LH (hormonul luteinizant) şi de testosteron (principalul hormon masculin).

Diminuează durerile de sâni

Timochinona, dar şi alţi compuşi din plantă s-au dovedit, în câteva studii, că au efecte analgezice şi pot contribui la reducerea durerii de sâni (mastalgiei). De altfel, cercetările sugerează că aplicarea unui gel, care conţine ulei de negrilică pe sâni, în timpul menstruaţiei, poate ameliora disconfortul. Deoarece nu s-au raportat efecte adverse în perioada de tratament, gelul cu ulei de negrilică a fost sigur de utilizare. Mai mult decât atât, uleiul de negrilică poate fi la fel de eficient ca gelul cu diclofenac în tratarea mastalgiei.

Contraindicaţii

A nu se consuma în cantităţi mari

Administrarea unor cantităţi mari de ulei de negrilică poate încetini sau opri uterul să se contracte la femeile gravide. Cele care alăptează trebuie să ceară sfatul medicului înainte de consum. 

Ar putea agrava situaţia în cazul persoanelor care suferă de tulburări de coagulare a sângelui. 

Poate creşte riscul de sângerare, de aceea nu este indicat consumul plantei cu cel puţin două săptămâni înainte de o intervenţie chirurgicală. 

Aplicarea directă a uleiului de negrilică pe piele poate cauza o erupţie alergică la unele persoane. 

Consumul uleiului de negrilică după 2-3 luni poate provoca stări de greaţă la unele persoane. 

Persoanele cu probleme renale trebuie să ceară sfatul medicului înainte de consum.

@shutterstock



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg