Busuiocul – planta fermecată din grădina bunicii

Din casa bunicilor, pȃnă în aranjamentele florale moderne şi săpunuri handmade, busuiocul a fost şi este una dintre plantele cele mai prezente în viaţa romȃnilor.

Folosit de mii de ani,se pare că busuiocul (Ocimum basilicum) îşi are originea în India unde era cultivat încă de acum 5000 de ani. Este o plantă anuală care ajunge la înălţime de 10-50 cm. Florile sunt hermafrodite,tubulare,de culoare alb-roz şi apar în vara,din iunie pȃnă în septembrie. Frunzele sunt opuse,ovate,iar rădăcina este bine ramificată.

Este o plantă care iubeşte lumina,preferȃnd locurile expuse soarelui şi temperaturi între 18-28 grade Celsius. Se dezvoltă bine pe soluri reavene,drenate,nisipoase,lutoase şi lutoase-nisipoase. Ea se înmulţeşte prin seminţe. Acestea se plantează la sfȃrşitul primăverii,la adȃncime de 1 cm,lăsȃnd 30 cm între plante şi 60-90 cm între rȃnduri.

Se recomandă plantarea pe terenuri pe care au fost cereale,leguminoase pentru boabe sau plante prăşitoare. Busuiocul a fost prezent dintotdeauna în grădinile romȃnilor,iar în ultimul timp devine din ce în ce mai apreciat de micii fermieri fiind căutat la export.

Pentru a obţine o cantitate cȃt mai mare de ulei volatil,recoltarea trebuie relizată în momentul înfloririi în masă a inflorescenţelor centrale şi începerii înfloririi celor secundare. Uleiul volatil se pastrează mai bine dacă uscarea plantelor este mai rapidă. Studiile arată ca o uscare lentă duce la reducerea cantităţii acestuia.