Cele mai bune remedii pentru zona zoster

1 82455 original jpg jpeg

Afecţiune cauzată de virusul varicelo-zosterian, zona zoster completează lista problemelor care se ameliorează cu ajutorul remediilor oferite de farmacia verde a naturii. Îţi spunem care sunt acestea, cum le prepari şi administrezi!

Compresele cu ceai de creţişoară Folosite sub formă de compresele infuziile din plante au proprietăţi calmante, sedative şi antiinfecţioase, ceea ce ajută la reducerea mâncărimilor, problemă cu care se confruntă persoanele care suferă de zona zoster. Prepari remediul din câte o lingură de coajă de stejar, frunze de creţişoară, flori de muşeţel, sulfină şi câte 2 linguri de flori de salvie, paie de ovăz (tăiate mărunt). Pui 2 linguriţe din acest amestec la jumătate de litru de apă, laşi să fiarbă, apoi strecori, înmoi compresa în ceaiul obţinut, după care o aplici pe zona cu vezicule şi laşi peste noapte. Infuzia de hamei De ajutor în cazul afecţiunii zona zoster sunt şi remediile pe bază de hamei. Uleiul eteric din compoziţia hameiului are efect sedative asupra sistemului nervos. Explicaţia este una simplă: stresul favorizează evoluţia boli, respectiv apariţia mâncărimilor, iar remediile cu hamei ajută la reducerea stărilor stresante. Prepari infuzia din 10 g de conuri de hamei la 100 ml de apă clocotită. Lasă vasul acoperit 8-10 minute, apoi filtrează şi bea câte 2 căni pe zi, timp de 30 de zile.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg