Remedii cu urzici

1 73780 original jpg jpeg

În doar câteva săptămâni, vei găsi pe tarabe, în mai toate pieţele, cantităţi enorme de urzici, numai bune de gătit în combinaţii delicioase, cu usturoi şi mămăligă. Pe lângă gustul bun, micuţele frunze înţepătoare au numeroase beneficii pentru sănătate.

Când mă gândesc la urzici,îmi amintesc de un truc clasic şi infailibil pe care îl folosea bunica mea,pentru a întări bobocii de raţă,ieşiţi din găoace de doar câteva zile. Fierbea în apă o cantitate mare de urzici,de preferabil vii (adică din cele care înţepau),culese cu multă migală şi numeroase pişcături. După ce se răceau,amesteca într-un castron o mână de frunze fierte cu un pumn de mălai. Pe atunci nu înţelegeam exact de ce le oferea răţuştelor acest ospăţ,de câteva ori pe zi,şi cum de reuşeau aceste plante să ajute firavele păsări să crească mari şi frumoase. Cercetările vin să confirme minunatele proprietăţi nutritive şi medicinale ale urzicilor.

Urzică vie şi urzică moartă

În terapiile naturiste se folosesc două tipuri de urzici:urzica vie (Urtica dioica-foto sus),cu frunze acoperite cu perişori urticanţi,a căror atingere provoacă băşicarea pielii şi mâncărimi,şi urzica moartă albă (Lamium album),ale cărei frunze nu irită pielea. Urzica vie are uz culinar,medicinal şi cosmetic,având rol diuretic,antiseptic,hemostatic (opreşte sângerarea). Combate reumatismul şi anemia,reglează tensiunea arterială şi glicemia,are efect laxativ. Urzica moartă albă acţionează ca expectorant,vasoconstrictor,astringent,decongestiv. În cure internă şi externă,e recomandată în caz de leucoree şi dismenoree,tulburări nervoase la menopauză,diaree.

Alungă anemia

Fitoterapeuţii recomandă urzicile vii datorită aportului mare de vitamine,de aminoacizi şi de proteine,şi pentru că dau rezultate în tratamentul anemiei. De asemenea,sunt utile şi pentru a combate stările de oboseală,în caz de astenie,depresie,anxietate şi insomnie. Poţi consuma urzicile,mai ales dacă frunzele sunt tinere şi fragede,în diverse preparate culinare. Încearcă şi o infuzie de urzici vii dacă vrei să îţi fortifici organismul şi să alungi anemia:pui o linguriţă de plantă la o cană (250 ml) de apă clocotită şi bei 2-3 căni pe zi.

De ajutor în candidoza vaginală

Urzica moartă albă conţine taninuri,uleiuri esenţiale,vitaminele C şi K,carotenoizi şi săruri minerale. În medicina naturistă,este recomandată în caz de candidoze vaginale:frunze de urzică moartă albă se combină cu frunze de mur,de nuc şi conuri de hamei (în părţi egale). Prepari o infuzie astfel:3 linguri de plantă la un litru de apă clocotită. Cu această compoziţie,faci spălături vaginale sau băi de şezut.

Te ajută să expectorezi

Florile de urzică moartă albă se recomandă îndeosebi pentru proprietăţile lor expectorante,emoliente şi astringente. Dacă vrei un remediu pentru tuse productivă,alege infuzia de urzică moartă albă,care se prepară din 1-2 linguriţe de flori la o cană de apă fierbinte. Este recomandat să bei 1-2 căni pe zi,până când simptomele dispar.

Te scapă de infecţiile urinare

Alături de consumul de merişoare şi un aport regulat de vitamina C,dacă vei bea ceai preparat din urzici vii,vei trata mai uşor infecţiile urinare. Bacteriile care provoacă infecţia vor fi eliminate mai uşor prin urină. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită.

Remediu vechi pentru reumatism

Fitoterapeuţii recomandă urzicile vii îndeosebi în caz de reumatism. Datorită efectului remineralizant,planta acţionează benefic la nivelul cartilajelor. În uz extern,urzicile vii sunt indicate şi în artrită,sciatică şi nevralgii,cât şi în afecţiunile înrudite cu reumatismul. Zona care este afectată de reumatism este frecată cu frunze proaspete de urzică. Astfel,porţiunea este irigată mai bine cu sânge,ceea ce duce la eliminarea toxinelor din organism. Acidul formic din perişorii care acoperă frunzele intră în acţiune,având un efect benefic asupra încheieturilor.

Ştiai că...

...în multe culturi se crede că urzicile au puteri magice? Oamenii pun câteva frunze în buzunare,pentru a fi feriţi de fulgere. Alţii pun frunze uscate în pantofi,astfel încât necuratul să nu poată să îi conducă în locuri pline de vicii.



Recente

Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg
Cum influențează alimentația sănătatea pielii și apariția ridurilor jpg
Mai multă energie în fiecare zi jpg
e11782873c3f401c7fe0d6a581cee16c8a (1) jpg
Rulada de lamaie cu frisca  Sursa foto shutterstock 2413859221 jpg
pexels karola g 4498142 jpg
Coltunasi cu linte  Sursa foto shutterstock 2115017966 jpg
Tort de negresa cu fructe de padure  Sursa foto shutterstock 2314570581 jpg
Sarmale rapide  Sursa foto shutterstock 1768391108 jpg
close up tasty brie cheese grapes jpg
Negresa cu portocale  Sursa foto shutterstock 128694440 jpg