Cele mai cunoscute mituri despre cancer – Ce este adevărat şi ce este fals

1 shutterstock 422144947 jpg jpeg

Cancerul, una dintre cele mai de temut afecţiuni, poate fi învins dacă este depistat timpuriu. Pentru că, de-a lungul timpului, au apărut o mulţime de mituri despre cancer, este bine să ştim ce este adevărat şi ce nu.

Iată o listă cu cele mai cunoscute mituri, în care am detaliat ce trebuie să ştii, dar ia în calcul progresele din cercetare care au adus noi concluzii legate de cancer.

Superalimentele pot preveni şi opri evoluţia cancerului

Afinele, sfecla roşie, broccoli, usturoiul, ceaiul verde şi lista poate continua. În ciuda numeroaselor publicaţii care pretind asta, oamenii de ştiinţă spun că nu există niciun superaliment care previne cancerul. Unele alimente sunt, însă, în mod clar mai sănătoase decât altele. Afinele sau o cană de ceai verde, cu siguranţă, poate face parte dintr-o dietă sănătoasă, echilibrată.

Cancerul atacă omul modern

Nu puţini sunt cei care cred că această maladie este o boală a omului modern. Oamenii de ştiinţă spun că, de fapt, ea există de când lumea. Aceasta a fost descrisă cu mii de ani în urmă de medicii egipteni şi greci, iar cercetătorii au descoperit semne clare ale cancerului într-un schelet vechi de 3.000 de ani. Stilul de viaţă, dieta, poluarea aerului, dar şi altele, au un impact mare asupra riscului nostru de a ne îmbolnăvi de cancer. De exemplu, fumatul este în spatele unui sfert din totalul deceselor provocate de cancer.

Alimentele acide favorizează cancerul

Sunt mulţi cei care pretind că dietele excesiv acide fac ca sângele să devină prea acid, crescând astfel riscul de cancer. Ce pot oamenii să facă? Să crească aportul de alimente sănătoase alcaline, cum sunt legumele verzi şi fructele. Este sănătos să incluzi în dietă cât mai multe legume verzi, dar asta nu are niciun efect asupra acidităţii sau alcalinizării corpului tău.

Stresul cauzează cancerul

În urma unor cercetări, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că stresul psihologic, provocat de situaţii cum ar fi moartea cuiva drag, un divorţ, un abuz, probleme de sănătate, poate afecta sistemul imunitar şi capacitatea organismului de a se apăra de infecţii sau boli. Totuşi, până acum, nu s-a demonstrat ştiinţific că ar exista vreo legătură directă între acest tip de stres şi cancer. Ce au arătat alte studii este că stresul poate determina creşterea în dimensiuni şi răspândirea tumorilor în organism.

Zahărul hrăneşte cancerul

Un alt mit este că zahărul aparent „hrăneşte“ celulele canceroase, sugerând că acesta ar trebui să fie complet exclus din dietă pacientului. „Zahărul“ este un termen general. Aceasta se referă la o serie de molecule, inclusiv zaharuri simple, găsite în plante, glucoză şi fructoză. Toate zaharurile sunt carbohidraţi. Carbohidraţii – fie dintr-un tort sau dintr-un morcov – ajung în sistemul nostru digestiv pentru a elibera glucoză şi fructoză. Acestea se absorb în sânge pentru a furniza energie pentru ca noi să trăim.

@shutterstock



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg