Consumul de etnobotanice începe pe internet!

1 48190 original jpg jpeg

Oficial, toate magazinele cu etnobotanice au fost închise acum câteva luni. Neoficial, au rămas deschise şi peste 500.000 de adolescenţi sunt dependenţi de aceste "ierburi". Unul dintre ei ar putea fi chiar fiul tău.

În aprilie 2010,era interzisă oficial comercializarea substanţelor etnobotanice,însă realitatea spune altceva. Strigătul disperat al unei mame,mărturiile adolescenţilor care consumă astfel de produse te alarmează şi te fac să-ţi dai seama că nu s-a schimbat mare lucru.

Ca să înţelegem cum ajung tinerii să-şi procure astfel de substanţe,am făcut un exerciţiu şi rezultatul lui ne-a uluit.Forumurile,mai periculoase decât magazinele

Orice informaţii ai vrea despre etnobotanice,le afli de pe forumuri,unde găseşti imediat persoane nerăbdătoare să-ţi spună ce şi cum.

Tipuri de droguri,efecte halucinogene,afrodiziace sau euforice,toate-ţi sunt descrise cu lux de amănunte. Cei care scriu pe aceste forumuri nu au mai mult de 16 ani şi-ţi povestesc cu detaşare cum au aflat de ele de la un prieten sau cum le-au consumat prima dată la o petrecere „tare”.

Mai grav este că majoritatea le consideră cea mai bună modalitate de a se distra cu prietenii,sunt convinşi că etnobotanicele nu dau dependenţă şi că se pot opri oricând.

„Alaltăieri am fumat o iarbă la spice shop. Nu ştiu ce sortiment era,important e că am fumat-o. La început,am râs 10 minute,apoi mi s-a uscat gura şi m-am speriat. Inima îmi bătea foarte tare,simţeam că visez şi că mă trezesc din vis,când de fapt eram în realitate. Ieri am fost ameţit şi confuz. Adică nu realizam unde mă aflu,ce fac,nu mă puteam concentra. Acum e la fel. Nu gândesc la întreaga capacitate,nu mă pot concentra şi memoria,pe termen scurt,îmi lipseşte”,povesteşte Teddy,un băiat de 17 ani,pe un forum.

Acest adolescent poate fi chiar fiul tău,pe care-l crezi cuminte şi devreme acasă. Mărturia lui Teddy este dezarmantă. După ce citeşti pe internet toate descrierile acestor droguri şi efectele lor,îţi dai seama că orice copil este doar la un click distanţă de dependenţă.

Mai greu cumperi pâine decât etnobotanice

Dacă fiul sau fiica ta vrea să-şi facă rost de pliculeţul cu etnobotanice,o poate face mai uşor decât ar cumpăra pâine.

Un click pe internet şi a găsit telefonul unui dealer. Dealerii te sigură de discreţia lor totală şi aici este marele pericol.

Copilul poate comanda etnobotanice de pe internet,în orice oraş din ţară. Nimeni nu te întreabă ce vârstă ai sau de unde ştii telefonul. Vrei un produs,ei ţi-l livrează,iar de la o anumită sumă în sus nici nu mai plăteşti transportul.

Ce poţi face?

„Am descoperit că fiica mea ia Pure Magic şi încă un produs care conţine ketone. Cred că ia prafurile cam de 3-4 luni,a slăbit 10-12 kg şi este sfârşită fizic. Nu ştiu cum s-o ajut,s-o susţin şi s-o fac să coopereze”,povesteşte o mamă disperată pe un forum.

Dacă un adolescent pare absent,a slăbit foarte mult într-un timp scurt,este foarte agresiv sau foarte apatic,nu doarme nopţi în şir,nu-şi mai aminteşte ce i-ai spus,are semnele dependenţei. Vorba bună,comunicarea şi vizita la un medic psihiatru sunt singura cale prin care poate fi ajutat să renunţe la consumul acestor „ierburi”.

Dacă tu,ca mamă,ai descoperit că fiul sau fiica ta a fost dependent de droguri sau de etnobotanice,postează aici povestea ta. Povesteşte-ne cum l-ai ajutat,la cine ai apelat şi cum a reuşit adolescentul tău să scape de dependenţă.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg