Cum alegem corect încălţămintea pentru copii?
Încălţămintea pentru copii face parte dintr-o serie distinctă de cumpărături pentru cei mici deoarece trebuie să urmăm un set de reguli care nu urmăresc doar componenta estetică, ci şi componenta pragmatică, în strânsă corelaţie cu sănătatea celor mici.
Sfatul pediatrilor ortopezi este să alegem încălţăminte pentru copii abia după aceştia fac primii paşi. Chiar şi după această mare etapă din viaţa oricărui copilaş, cei mici trebuie să fie lăsaţi în continuare în casă să umble desculţi sau cu şosete realizate din materiale antiderapante, astfel încât tălpile lor să se obişnuiască cu mişcările specifice mersului. Una dintre informaţiile de interes pentru toţi părinţii este că cei mici îşi dezvoltă mersul până la vârsta de 7 ani. Din acest motiv, este foarte important ca până la această vârstă să alegem încălţăminte potrivită pentru dezvoltarea sănătoasă a picioruşelor celor mici, precum şi a mersului acestora.
Cum ne putem da seama dacă modelele de încălţăminte de copii care ne plac sunt potrivite pentru cei mici? Ca reguli generale, trebuie să urmăreşti următoarele reguli: talpa încălţăminţii trebuie să fie dreaptă, flexibilă, realizată din materiale antideparante, cu o grosime de aproximativ un cm, chiar şi cu un mic toc. Încălţămintea de copii trebuie să fie nouă- nu este recomandat să împrumutaţi de la fraţii mai mari sau de la alţi copii din jur încălţăminte pentru bebeluşul dumneavoastră. De ce? Deoarece încălţămintea trebuie să se muleze după forma picioarelor celor mici şi nu viceversa. Pe cât posibil, încercaţi să alegeţi doar încălţăminte de copii din materiale de calitate, precum pielea. Ca dimensiuni, este recomandat să alegeţi încălţăminte de copii care să ajungă până la rotulă, iar în faţă să aibă să aibă un mic spaţiu.
În perioada de dezvoltare de până la 7 ani, este important să schimbăm frecvent încălţămintea pentru copii.