Sfaturi pentru cei care au picat bacalaureatul

1 48846 original jpg jpeg

Jumătate dintre elevii care au dat bacalaureatul anul acesta au picat examenul. Secretar, vânzător sunt doar câteva dintre meseriile pentru care angajatorii nu cer diplomă de bacalaureat.

Consultanţii din domeniul resurselor umane sunt sceptici în privinţa posibilităţi ca un tânar care nu a promovat examenul de Bacalaureat să-şi găsească rapid un loc de muncă. „Cei care termină douăsprezece clase au şanse reduse să se angajeze,iar dacă aceştia nu au nici măcar Bacalaureatul,procentul merge către zero. Sunt cei care ingroaşă rândul şomerilor", ne-a declarat Corina Diaconu, managing director al firmei de consultanţă ABC Human Capital.

Că doar şcoala absolvită cu diplomă este brăţară de aur o arată şi datele furnizate la solicitarea „Adevărul" de către portalul de recrutare Myjob.ro. Numai două din zece anunţuri postate în perioada ianuarie-iunie 2011 se adresează celor care au drept nivel maxim de şcolarizare liceul. Iar salariile propuse de angajatori nu sunt dintre cele mai ofertante. „Un ospătar care nu are experienţă va caştiga în Bucureşti un salariu mediu de 240 de euro (circa 1.000 de lei)", potrivit sursei citate. Însă trebuie ţinut cont că angajatorii din Capitală plătesc cele mai bune salarii. Acelaşi ospătar, angajat la un restaurant din Timişoara, nu va obţine mai mult de echivalentul a 215 euro (circa 900 de lei).

1.400 de lei, salariu maximLista joburilor la care se poate gândi un tânăr căruia nu i-a plăcut şcoala este destul de limitată. Poate opta pentru meseria de agent imobiliar, manipulant marfă, secretar, vânzător sau să se ocupe de îngrijirea bătrânilor în ţări din vestul Europei.Însă nici aici lucrurile nu stau atât de simplu. Angajatorii cer şi în multe dintre aceste cazuri cunoştinţe de operare a calculatorului, precum şi o bună înţelegere a limbii engleze. Ocuparea altor slujbe, aparent accesibile, precum cea de mecanic auto sau de recepţioner la un hotel este condiţionată de ani buni de experienţă în aceste domenii, experienţă pe care, firesc, un proaspăt candidat la Bac nu o are. Rămâne soluţia candidaturii la ­ANOFM pentru o slujbă de muncitor necalificat, în domenii tradiţionale precum agricultura sau construcţiile.

Citeşte tot materialul pe adevarul.ro



Recente

Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg