Biletele de avion s-ar putea ieftini în România. De când

1 82706 original jpg png

Conform unui studiu efectuat de Carlson Wagonlit Travel (CWT) şi de Global Business Travel Association (GBTA), biletele de avion s-ar putea majora la nivel global. Acest lucru se va întâmpla din anul 2019. Dar vestea bună este că în România s-ar putea ieftini.

Consolidarea economiei globale şi creşterea preţurilor ar putea duce la creşterea preţului biletelor de avioane. Acest lucru se va întâmpla anul următor. Dar în România ar putea să scadă. Carlson Wagonlit Travel arată o creştere a preţurilor în Europa de Vest de 4,8%. Cu cât se vor scumpiCele mai mari creşteri de preţuri vor avea loc în Norvegia (creştere de 11,5%), Germania (7,3%), Franţa (6,9%) şi Spania (6,7%). În Europa de Est şi în Orientul Mijlociu tarifele ar putea scădea cu 2,3%, iar în Africa cu 2%.În regiunea Asia-Pacific se vor înregistra majorări cu 3,2%. Cele mai mari creşteri ar urma să fie Noua Zeelandă (7,5%) şi India (7,3%). Până în 2020, China ar putea deveni cea mai mare piaţă a zborurilor aeriene din lume. Apoio va fi depăşită de India în 2025. În Japonia se anticipează o scădere a tarifelor de 3,9%. Acest lucru se va întâmpla datorită suplimentării capacităţii de zbor cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară din 2020. Ce se întâmplă în RomâniaÎn România, preţul biletelor de avion ar putea scădea cu 2,3% din 2019. În America de Sud, preţurile o să scadă cu 2%. În Mexic, tarifele vor fi cu 0,1% mai mici. În Columbia cu 1,2%. Doar Chile va înregistra o creştere mare, de 7,5%. În America de Nord ar putea creşte cu 1,8%. Majorarea vine pe fondul unei reduceri a capacităţii şi a unui potenţial război comercial între Statele Unite şi principalii săi parteneri, infomează gândul.info.

image
image


Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg