Mănânci în timp ce stai în picioare? Află dacă este recomandat sau nu să faci asta

1 shutterstock 1549590281 jpg jpeg

Acasă, într-un restaurant sau într-o cantină, majoritatea oamenilor se aşază pentru a putea mânca. Cu toate acestea, se mai întâmplă să mâncăm în timp ce stăm în picioare, cum ar fi la diferite evenimente în aer liber (ş.a.) sau atunci când suntem pe grabă. Până la urmă, este sănătos sau nu acest obicei?

Cercetările anterioare au demonstrat modul în care cele cinci simţuri - vederea, auzul, mirosul, atingerea şi gustul - au un impact asupra percepţiilor noastre. Într-un studiu publicat în Journal of Consumer Research, o echipă de cercetători a continuat să investigheze modul în care postura ne afectează percepţia asupra alimentelor consumate. 

Au luat parte 343 de participanţi (45,2% femei) care fie au stat în şezut, fie în picioare atunci când au început să mănânce alimente gustoase (de exemplu, chipsuri, prăjituri, fructe, cafea sau băuturi dulci) şi alimente mai puţin preferate.  

Mâncatul în poziţie de stat în picioare induce un stres mai mare asupra corpului, ceea ce la rândul său scade sensibilitatea senzorială. Drept urmare, atunci când mănâncăm stând în picioare, percepem gustul mai puţin plăcut şi tindem să consumăm în cantităţi mai mici. 

În plus, poate afecta modul în care alimentele sunt digerate. De exemplu, digestia este mai lentă când stăm întinşi şi este mai rapidă când stăm în picioare sau ne mişcăm. Ulterior, putem să ne simţim mult mai înfometaţi după ce mâncăm stând în picioare. Mai mult decât atât, statul în picioare sau mersul în timpul unei mese poate accelera digestia, reducând şi mai mult riscul de reflux şi arsuri la stomac.

Cu toate acestea, există puţine dovezi care să susţină ideea că mâncatul în picioare este dăunătoare. Asta nu înseamnă că este neapărat mai benefic decât să mănâncăm într-o poziţie de şezut.

FOTO Shutterstock.com 



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg