Mariah Carey, dezvăluiri şocante despre fostul soţ. Aproape a desfigurat-o cu un cuţit

6 mariah carey jpg jpeg

În autobiografia „The Meaning of Mariah Carey” apărută recent, cântăreaţa în vârstă de 50 de ani îi aduce acuzaţii grave fostului ei soţ, producătorul muzical Tommy Mottola (71 ani). Vedeta susţine că acesta a fost extrem de posesiv, a avut un comportament agresiv şi a descris mariajul lor ca pe „pe un pat plin de cuie”. S-a ajuns la divorţ când fostul ei soţ, într-un acces de furie, aproape a desfigurat-o cu un cuţit.

Mariah Carey s-a căsătorit cu Tommy Mottola în anul 1993, după ce l-a întâlnit la o petrecere cinci ani mai devreme, scrie The Independent. Pe atunci, cântăreaţa avea 23 de ani, iar el - 43 de ani. Cinci ani mai târziu, în 1998, cei doi au ajuns la divorţ din cauza comportamentului abuziv al producătorului muzical. Mariah Carey îşi aminteşte că şi-a numit fosta locuinţă din New York Sing Sing, după numele dat unei închisori celebre din America. În toată acea perioadă, s-a simţit mereu controlată, monitorizată constant de camere şi de paznici înarmaţi. 

Vedeta descrie în cartea ei că prezenţa lui Tommy Mottola era destul de autoritară şi „foarte apăsătoare”:

„La început… mergeam pe coji de ouă. Apoi a devenit un pat plin de cuie şi apoi un câmp minat. Nu am ştiut niciodată când sau ce l-ar putea face să explodeze”, a povestit artista din viaţa personală. 

A avut inclusiv un bagaj ţinut sub pat, în caz că ar fi trebuit să scape când lucrurile ar fi ieşit de sub control. 

„Mi s-a părut că trebuie să mă feresc de prietenii mei şi de familia mea. Nu puteam vorbi cu nimeni care nu era sub controlul lui Tommy. Nu puteam ieşi sau să fac nimic cu nimeni. Nu mă puteam mişca liber în propria mea casă”, a mai scris artista. 

Aceasta a dezvăluit că a avut o aventură cu fostul profesionist de baseball, Derek Jeter, numindu-l supapa de care avea nevoie pentru a scăpa de posesivitatea soţului ei. În cele din urmă, a decis să se despartă de Tommy Mottola când, în faţa prietenilor săi, într-o noapte, într-un acces de furie, i-a plimbat pe faţă un cuţit.

După divorţ, a renunţat la firma de înregistrări Sony Music, acolo unde Tommy Mottola era directorul general. În 2013, producătorul muzical a recunoscut că  este „obsesiv”, dar că fosta lui soţie a dat detalii „dure” şi „neadevărate” ale relaţiei lor.

FOTO Profimedia 



Recente

kortnee greenfield d9ystsaiOW8 unsplash jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr 25 2025 jpeg
Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg