Vacanţe altfel în hoteluri trăsnite

1 78986 original jpg jpeg

Dacă îţi place să călătoreşti în jurul lumii, dar parcă le-ai văzut pe toate şi nimic nu te mai surprinde, ce ar fi să petreci măcar o noapte într-unul dintre cele mai ciudate hoteluri? Sunt locuri care îţi garantează o experienţă unică.

Sfere în inima pădurii

Free Spirit Spheres tree house Eve jpg jpeg

Iubitorii de linişte şi natură pot vizita Hotelul Sferelor din Vancouver, Canada, situat în mijlocul pădurii. Ceea ce îl face deosebit faţă de alte locuri de cazare de prin împrejurimi este tocmai forma sa inedită, asemănătoare cu cea a unei casuţe în copac. Trei globuri suspendate la 5 metri înălţime faţă de pământ şi botezate Eve, Eryn şi Melody au ferestre rotunde şi se diferenţiază prin numărul de persoane care pot fi cazate la interior. Sferele dispun de toate dotările moderne, inclusiv de încălzire şi curent electric. Totuşi, hotelul nu este destinat celor care au teamă de înălţime – pentru că globurile pendulează când bate vântul. Datorită cererii foarte mari, hotelul este în continuă expansiune, urmând ca şi alte sfere să găzduiască turiştii pe viitor.

O noapte cu ochii la stele

Kakslauttanen Arctic Resort 1 jpg jpeg

Satul de vacanţă Kakslauttanen din Laponia, în nordul Finlandei, propune una dintre cele mai spectaculoase experienţe de iarnă: o noapte cu ochii la stele, într-o cupolă de sticlă. Construit în stilul igluurilor în care se adăposteau eschimoşii, dar cu pereţi din sticlă rezistentă la temperaturi scăzute şi la presiunea zăpezii abundente, complexul hotelier este un obiectiv turistic în sine. El a fost ridicat pentru a oferi turiştilor posibilitatea de a urmări din pat un spectacol vizual inedit – Aurora Boreală. Staţiunea oferă şi modalităţi tradiţionale de relaxare:  o saună cu fum, plimbări cu sania trasă de reni şi pescuit la copcă în stilul localnicilor.

Cazare în lumea adâncurilor

Underwater bedroom Poseidon Undersea Resort Fiji jpg jpeg

Pasionaţii de lumea din adâncuri şi de vieţuitoarele marine care trăiesc acolo pot fi mai aproape de ele dacă aleg să locuiască într-un hotel subacvatic, cufundat la o adâncime de 12 metri. Staţiunea Poseidon, de pe insula Fiji, este dotată cu încăperi spaţioase, mobilier modern, sală de sport, ba chiar şi o capelă de nunţi, pentru miri nonconformişti. Accesul în hotel se face printr-un lift care face legătura cu ţărmul insulei. Nu numai poziţionarea sa îl face deosebit, dar şi spectacolul impresionant, care poate fi admirat prin pereţii transparenţi. Oaspeţii au ocazia să admire o puzderia peşti tropicali coloraţi, recifurile de corali, şi pot observa fenomene biologice surprinzătoare. Dacă un turist se confruntă cu probleme de sănătate sau dacă suferă de rău de mare, există posibilitatea ca modulele din sticlă să fie detaşate de fundul mării şi ridicate la suprafaţă.

Relaxare într-o cutie de bere

4579092 who slr alarm over unge danskeres druk jpg jpeg

Situat în Danemarca, lângă lacul Skanderborg, hotelul Cutiilor de Bere îi aşteaptă pe toţi cei care au berea ca băutură favorită şi vor să descopere ce se ascunde în interiorul unei cutii de aluminiu. Cele 121 de camere sunt construite asemenea unei machete în care încap maximum două persoane şi sunt grupate pe un teren cu spaţii verzi, în mijlocul naturii. La interior, camera se aseamănă cu un cort şi este dotată cu pat, masă, scaune şi oglindă, dar şi cu un minibar în care se regăsesc mai multe sortimente de bere. Hotelul este deschis doar în luna august a fiecărui an, perioadă în care se desfăşoară şi un festival muzical în aceeaşi zonă. 

Ştiai că...

...în Stockholm, există un hotel construit pe scheletul unui avion scos din uz? Hotelul are aproape 30 de camere, dintre care una mai specială, cea din carlingă, în care turiştii cazaţi se pot juca cu butoanele de control ale aeronavei.

...în Austria, a fost construit un hotel într-o ţeavă de scurgere? Spre surprinderea turiştilor, camera dispune de un pat confortabil şi de o fereastră spre cerul înstelat.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg