Reciclarea, un rău necesar? Ce spun vocile pro şi contra!

Ne plângem de aer poluat, de străzi murdare, de râuri infestate cu deşeuri menajere şi de gunoaie arse la marginile oraşelor. Câţi dintre noi, însă, fac acel minim necesar pentru a respira aer curat şi a ne bucura de o natură nepoluată?

Tot mai multe păduri sunt defrişate pentru a crea hârtie, aerul este din ce în ce mai poluat din cauza petrolului necesar realizării produselor din plastic şi surse preţioase de apă sunt folosite în procesul de fabricare a sticlei. Resursele naturale sunt extrase în cantităţi alarmante, pentru a crea obiecte, care ajung deşeuri ce poluază natura.Toate acestea ar putea fi evitate dacă reciclarea ar deveni un obicei al fiecăruia dintre noi.

Din anii 1950, de când s-au produs primele pungi şi sticle de plastic, niciuna nu a dispărut, pe cale biodegradabilă, din natură. Cele mai multe tipuri de plastic au nevoie de cel puţin 500 de ani să se descompună. Când nu este reciclat, plasticul ajunge, în cel mai fericit caz, la groapa de gunoi. Tot mai des, însă, acesta ajunge pe câmp, prin păduri, pe albiile râurilor sau în mări şi oceane. Conform experţilor de mediu de la Naţiunile Unite, peste 11,1 miliarde de obicte din plastic plutesc pe apele Pacificului. Poluarea cu plastic şi, în general, cu deşeuri, au devenit unele dintre cele mai grave probleme de mediu ale prezentului, care afectează existenţa animalelor, plantelor şi, implicit, pe a noastră.

Pe urmele celor trei „R“

Împinşi de nevoi, oamenii refolosesc diverse obiecte de mii de ani. Prima acţiune de reciclare a fost consemnată în anul 1301, în Japonia, când toate scrisorile şi documentele aruncate la coş au fost reciclate. Conceptul de reciclare, însă, a început să fie popularizat abia prin anii 1970, de mişcările de protecţie a mediului din SUA şi Europa. Tot atunci, graficianul american Gary Anderson creează cele trei săgeţi în cerc, care au devenit simbolul internaţional al celor trei „R“: reduce, reutilizează, reciclează. Primele campanii de reciclare din acei ani aveau ca scop reducerea cantităţii de deşeuri, care cauzau expansiunea alarmantă a gropilor de gunoi. Reciclarea unor obiecte, în special plastic, hârtie, sticlă şi cutii de conserve, a redus cantitatea de deşeuri trimise la groapa de gunoi. Chiar şi aşa, în prezent, la nivel global, se aruncă la ghenă 2,12 miliarde de tone de gunoi. Dacă toate aceste gunoaie ar fi puse în camioane, acestea ar înconjura pământul de 24 de ori.

Pro şi contra

Sunt voci care insistă că reciclarea nu este benefică mediului înconjurător, deoarece foloseşte două resurse importante: apă şi energie. Desigur, ideal ar fi să nu mai folosim obiecte din plastic sau din alte materiale ce au un termen îndelungat de biodegradare. Sau, odată achiziţionate, acestea să fie refolosite în alte scopuri, în loc să fie aruncate. Reciclarea ar trebui să rămână ultima opţiune. Totuşi, beneficiile reciclării rămân incontestabile. Este adevărat că se consumă apă şi energie, dar în cantităţi mult mai mici decât pentru a produce un produs nou. Nu numai că, prin reciclare, se salvează energie, ci şi alte resurse, cum ar fi lemn, apă şi minerale. În plus, se reduce cantitatea de deşeuri trimise la gropile de gunoi sau incineratoare. Ba, mai mult, există şi beneficii economice, fiind o sursă de locuri de muncă şi de câştig.

În ţările dezvoltate, în special în cele europene, cantitatea de deşeuri reciclate este din ce în ce mai mare, idealul fiind ca niciun gunoi să rămână nereciclat. România, însă, se află cu mult în urma planului Uniunii Europene. La noi, doar 14% din deşeuri sunt reciclate, conform unui raport întocmit de Comisia Europeană. Şi mai îngrijorător este că rata de reciclare a rămas aceeaşi din 2013. Cele mai recente date statistice arată că, în 2017, românii au generat 272 kg de deşeuri municipale pe cap de locuitor, cu 18 kg mai mult decât în 2013.

Oraşul cu şapte saci

În ţările vestice, reciclarea este bine înrădăcinată în conştiinţa civică. Oamenii primesc acasă saci sau containere colorate, în care îşi sortează deşeurile menajere înainte  de a fi ridicate de gunoieri. Este de neconceput ca o sticlă de plastic să ajungă în grămada cu hârtii sau ca o coajă de banană să fie aruncată printre cutiile de conserve. Într-un orăşel din Suedia, Eskilstuna, oamenii triază resturile menajere în saci de şapte culori diferite. Tot ce nu poate fi reciclat se aruncă în sacul alb, în timp ce metalul, plasticul, ziarele, cartoanele, mâncarea şi textilele au, fiecare, sacul său colorat. Sacii sunt oferiţi de municipalitate şi colectaţi tot de aceasta. Interesant este că metoda cu şapte saci nu a fost impusă, ci oferită ca opţiune populaţiei din oraş, iar toţi locuitorii au ales această metodă de reciclare. Tot în Eskilstuna, s-a deschis, în 2017, şi primul mall din lume care comercializează doar produse reciclate.

De voie, de nevoie

În România, municipalităţile au amplasat containere pentru plastic, hârtie, sticlă, metal şi, pe alocuri, textile. Problema este că, în special în oraşele mici, nu toată lumea înţelege conceptul de separare a deşeurilor şi, de multe ori aruncă sacul de gunoi în oricare container. În oraşele mari, în special în Bucureşti, există şi o altă problemă: aceste containere au devenit din ce în ce mai rare, iar oamenii trebuie să se deplaseze sute de metri, dacă nu kilometri până la cele mai apropiate containere de reciclare. La casa sa, însă, omul este şi strângător, şi inventiv. Nevoia l-a învăţat cum să repună în valoare anumite obiecte.

Sticlele de vin, de exemplu, pot deveni suporturi pentru lumânări, borcanele mai înalte pot fi pictate şi transformate în vaze de flori, iar anvelopele uzate de la maşină pot deveni suporturi de flori sau leagăne pentru copii. Recipientele de plastic sunt cel mai uşor de transformat în tot felul de obiecte utile sau decorative. O simplă sticlă de un litru poate fi tăiată la jumătate, pictată sau îmbrăcată în panglici colorate şi folosită drept suport pentru creioane şi pixuri. Sau, o sticlă de plastic gata colorată poate fi frumos decorată, aşezată pe nişte picioruşe din dopuri de sticlă, făcută o incizie la mijloc şi transformată într-o puşculiţă.

Mai mult, deşeurile sunt resurse; dacă nu le valorificăm, atunci le irosim. În multe cazuri este mult mai greu, mai costisitor şi mai nesănătos pentru mediu şi pentru om ca resursele să fie exploatate la infinit. Gândeşte-te, de exemplu, la o simplă doză de aluminiu. Nu este uşor să exploatezi aluminiu, care înseamnă săpături, natură afectată, costuri, utilaje necesare acestui proces de exploatare, în comparaţie cu reutilizarea unei doze deja existente. Posibil ca şi costurile de obţinere a acestui ambalaj să scadă odată ce este reciclat şi, în mod firesc, şi preţul final al produsului ambalat să fie mai avantajos. Deci, reciclarea nu influenţează doar mediul, ci şi economia.

Ştiai că...

... în 2016, japonezii au descoperit o bacterie care „mănâncă“ plasticul? Aşa-numita „ideonella sakainesis“ provoacă o reacţie chimică în PET-uri, care duce la auto-distrugerea acestora.

... una dintre cele mai lungi sculpturi din materiale reciclabile din lume are aproape cinci metri lungime? Priscilla este un peşte colorat, creat de artista americană Angela Pozzi, din obiecte din plastic aruncate pe malul mării.

... în 2018, nemţii au rezolvat problema paharului de plastic? În oraşul Freiburg, sute de cafenele folosesc un pahar de plastic mai dur pentru băuturile calde, pentru care clienţii plătesc depozit 1 euro. Paharul poate fi returnat la oricare dintre cafenelele participante.

... tacâmurile de unică folosinţă sunt, de cele mai multe ori, nereciclabile? Deşi sunt confecţionate din plastic, calitatea acestuia nu este uniformă, iar pe tacâmurile individuale nu este marcat nici tipul de PET, ceea ce face dificilă reciclarea.

...  şerveţelele umede conţin material plastic ce nu este biodegradabil? Din acest motiv, un şerveţel umed poate avea nevoie de până la 100 de ani pentru a se descompune.

... pentru a produce 8.000 de coli de hârtie este nevoie de un copac de 12 metri înălţime? Anual sunt tăiaţi două milioane de copaci doar pentru hârtie de scris.