Angajări în armată pentru femei. Care sunt probele eliminatorii

1 71034 original jpg jpeg

Este una dintre meseriile a cărei uniformă impune respect din partea celor din jur şi oferă stabilitate fininciară. Acestea sunt doar două dintre motivele pentru care femeile aleg această carieră. Află care sunt condiţiile de angajări în armată pentru femei.

Condiţiile de angajare sunt obligatorii,iar recrutarea se face la biroul de recrutare de pe raza domiciuliului candidatului. Se întocmeşte un dosar care trebuie să cuprindă cererea de înscriere,fişa de cunoaştere,fişa de examinare medicală şi declaraţia pe propria răspundere.

Angajări în armată pentru femei. Probe eliminatorii

Dacă după examenul medical îndeplineşti toate criteriile pentru a participa la următoarele probe de selecţie,trebuie să te prezinţi la data stabilită în unul dintre centrele de selecţie şi orientare. Aici urmează alte probe eliminatorii:

În ceea ce priveşte aceste angajări în armată pentru femei, trebuie să ştii că probele psihologice cuprind teste de inteligenţă,care urmăresc testarea memoriei,abilităţile numerice,vocabularul şi vederea în spaţiu. Mai sunt efectuate teste de personalitate şi un test practic care urmăreşte identificarea calităţilor de lider.

Testele fizice care constau în probe în care se parcurge un traseu într-un timp determinat şi care urmăresc viteza,îndemânarea,rezistenţa şi forţa,şi o probă de rezistenţă pe distanţa de 1 000 sau 2 000 de metri,în funcţie de vârstă.

Înterviul de evaluare finală urmăreşte capacitatea de exprimare,depistarea defectelor de vorbire şi motivaţia.

Fiecare probă se notează cu admis sau respins.

Angajări în armată pentru femei. Admiterea

Femeile care doresc să fie doar soldaţi sau gradaţi voluntari nu susţin această probă. Este necesară pentru persoanele care doresc să ajungă ofiţer,maistru militar sau subofiţer În acest caz este necesar absolvirea unei instituţii militare de învăţământ. Acestea sunt:

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”,Sibiu

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”

Braşov Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa

Academia Tehnică Militară,Bucureşti

Institutul Medico-Militar,Bucureşti (o secţie la Târgu Mureş)

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre,Piteşti

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene,Boboc

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale,Constanţa

Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”,Alba Iulia

Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”,Breaza

Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare”,Câmpulung Moldovenesc.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg