Ce riscuri implică sarcina la peste 35 de ani

1 70013 original jpg jpeg

Vârsta la care femeile au primul lor copil a crescut constant în ultimii douăzeci de ani. Astfel, nu puţine sunt cele care hotărăsc să devină mame abia la 35 de ani. Medicii avertizează că sarcina la această vârstă nu este lipsită de riscuri.

Malformaţii ale fătului

Odată cu înaintarea în vârstă a mamei,riscul de a avea un copil cu malformaţii creşte foarte mult. Şi asta pentru că există riscul ca o celulă să aibă un număr anormal de cromozomi,situaţie ce poartă numele,în termeni medicali,de nondisjuncţie. Problema poate duce ca bebeluşul să se nască cu sindromul Down.

O sarcină multiplă

Femeile de peste 35 de ani sunt,de asemenea,susceptibile să aibă o sarcină multiplă.  Posibilitatea ca ele să aibă gemeni creşte odată cu vârsta înaintată. De asemenea,apelarea la fertilizarea in vitroa crescut numărul de copii gemeni,în ultimii douăzeci de ani.

Avort

Vârsta înaintată a mamei poate duce la avort spontan,situaţie cu care se confruntă 25% din femeile în vârstă de până în 40 de ani. Asta se întâmplă din cauza anomaliilor cromozomiale. De asemenea,moartea fătului este frecventă la femeile de peste 35 de ani şi acestea sunt,de asemenea,mult mai susceptibile de a avea un copil cu o greutate mică la naştere.

Probleme de sănătate

Viitoarele mame de peste 35 de ani pot avea în timpul sarcinii numeroase probleme de sănătate. Hipertensiunea arterială se poate dezvolta în timpul sarcinii. De aceea,ele trebuie să fie monitorizate cu atenţie şi în cazul în care problema se agravează,există riscul ca bebeluşul să se nască prematur.

Diabetul gestaţional este o altă problemă cu care femeile de peste 35 de ani se pot confrunta în sarcină. Dacă medicul ţi-a confrimat că ai diabet,este important să verifici constant nivelul zahărului din sânge şi să ţii dietă pe tot parcursul sarcinii. În cazul în care boala nu este tratată corect,copilul poate lua foarte mult în greutate şi să apară complicaţii la naştere.

Naştere prin cezariană

Din moment ce femeile de peste 35 de ani au un risc crescut de a se confrunta cu multe probleme medicale,apare situaţia ca ele să trebuiască să facă cezariană. În plus,ele se pot confrunta cu placenta previa sau cu preeclampsie,boală care este cauzată de tensiunea arterială mare.



Recente

femeie în casă  foto   Shutterstock jpg
Deshidratare jpg
femeie ca o regină foto   Shutterstock jpg
mască de față  foto   Shutterstock jpg
Ginkgo biloba  Sursa foto shutterstock 1767278624 jpg
Fibrom uterin jpg
Mira jpg
Cozonac impletit  Sursa foto shutterstock 266611979 jpg
Minitarte aperitiv  Sursa foto shutterstock 43811440 jpg
Cum poți realiza bijuterii handmade unice jpg
Pulpa de miel in foitaj  Sursa foto shutterstock 1661084821 jpg
Insecte in baie  jpg
femeie care mănâncă salată  foto   Shutterstock jpg
Oua umplute  Sursa foto shutterstock 1936397476 jpg
pasca fara aluat reteta selgros jpg
Cozonac cu nuca si stafide  Sursa foto shutterstock 257974991 jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
Curatenie de Paste jpg
sRGB 24 SU1 PR LINEN LDIV 01 6246 online jpg
Cum poți compune o ținută rock, dar extrem de feminină jpg