Decoraţiuni cu flori uscate pentru locuinţe

1 69749 original jpg jpeg

Indiferent de stilul în care este amenajată o casă – romantic, rustic ori modern, decoraţiunile cu flori uscate se vor potrivi ca o mănuşă. Încăperile astfel decorate vor fi extrem de vesele.

Pe lângă efectul estetic,decoraţiunile cu flori uscate nu sunt deloc costisitoare. Ele pot avea fix dimensiunea de care aveţi nevoie şi pot fi amplasate oriunde. În plus,sunt extrem de rezistente şi uşor de întreţinut.

Este evident că plantele sunt elementele de bază în decoraţiunile cu flori uscate. Însă,pentru decoraţiuni mai sofisticate se mai pot folosi dovlecei,fructe uscate feliate – lămâi,grapefruit,portocale),dar şi plante precum grâul,inul,lavanda ori secara. De asemenea,şi boabele de porumb,grâu ori orez sunt ingrediente ce pot da un plus acestor decoraţiuni cu flori uscate.

Decoraţiuni cu flori uscate pe pereţii din bucătărie

De exemplu,o decoraţiune foarte ieftină,dar care cu siguranţă va schimba încăperea în care va fi amplasată,se poate face chiar din bucheţele de flori naturale. Primul pas este să faci trei-patru sau chiar cinci bucheţele. Leagă-le strâns şi apoi pune-le la uscat. În cele din urmă,le poţi aşeza pe unul dintre pereţii din bucătărie. Cu siguranţă acestea îţi vor scoate camera din anonimat. Şi asta nu e tot. Ele vor îndepărta şi mirosurile grele şi neplăcute din încăpere. 

Tablouri cu decoraţiuni cu flori uscate

Nu-ţi trebui un spirit artistic extrem de dezvoltat ca să poţi face nişte tablouri superbe cu flori uscate. Trebuie doar să urmezi câţiva paşi simpli. Mai întâi de toate,alege plantele preferate şi pune-le la presat într-o carte. După câteva zile,le poţi lipi pe un carton,o pânză sau le poţi pune chiar într-o ramă foto. Pe lângă florile uscate,mai poţi adăuga fructe uscate şi feliate. Acestea te vor ajuta să realizezi modele cât mai sofisticate. Pune-le apoi la uscat pentru 24 de ore. Când va fi gata,îl vei putea aşeza în living,efectul vizual va fi unul extrem de spectaculos.

Decoraţiuni cu flori uscate în borcane sau sticle

Mai sunt şi alte decoraţiuni cu flori uscate interesante,dar aş vrea să mă opresc aspura celor realizate cu ajutorul sticlelor sau al borcanelor. Am ales această variantă pentru că este uşor de pus în practică,iar rezultatul îi va uimi şi pe cei care au tendinţa să fie deseori cârcotaşi. Primul pas:alege flori! Cât mai diferite ca formă şi cât mai colorate. Apoi,pune-le la uscat. Ia un borcan (sau o sticlă) şi pune plantele uscate în straturi. Sunt ideale de pus pe noptierele din dormitor sau pe un răftuleţ pe unul dintre pereţii sufrageriei.

Indiferent ce variantă dintre cele pe care le-am propus o veţi alege,când veţi finaliza decoraţiunea cu flori uscate şi o veţi aşeza în spaţiul dorit,veţi obţine un decor proaspăt ce vă va da starea de bine atât de mult aşteptată. 



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg