VIDEO Cum este să trăieşti în cel mai rece oraş din lume? Locuitorii din Oymyakon rezistă unor temperaturi de -62 °C

1 shutterstock 326389607 jpg jpeg

În ciuda faptului că vara temperaturile pot ajunge la 30 °C, în oraşul rusesc Oymyakon din Siberia, un loc total îngheţat iarna, locuitorii trebuie să înfrunte chiar şi -62 °C, valori înregistrate recent. Iată ce provocări întâmpină au aceşti oameni şi cum e viaţa lor în cel mai rece oraş din lume!

La temperaturi medii care se învârt în jurul a 40-50 de grade sub zero, promoroaca începe să se depună pe plante, copaci, case, animale, până şi pe gene şi sprâncene. Oymyakon a fost o zonă de popas pentru păstorii de reni între anii 1920 şi 1930. A devenit permanentă din cauza sovieticilor care au forţat populaţia nomadă a zonei să-şi facă aşezări acolo. În prezent, cei circa 540 de locuitori din Oymyakon, acest oraş îngheţat pe timp de iarnă, au un trai simplu. Se bucură de lumina zilei de la doar trei ore în decembrie, la 21 de ore în iunie. Sunt lipsiţi de locuinţe cu sisteme de apă sau canalizare din cauză că apa din ţevi îngheaţă. Este doar un aspect al vieţii grele a celor care s-au obişnuit să trăiască în cel mai friguroasă aşezare locuită de pe mapamond.

Copiii merg la şcoală până când temperaturile coboară sub -52 °C

Situat la şapte mii de kilometri de Moscova, Oymyakon este un oraş în care viaţa nu se opreşte din cauza temperaturilor foarte scăzute. 62 de grade sub zero au marcat termometrele acestui oraş siberian. În 1933, cea mai scăzută temperatură din emisfera nordică, -67,7 °C, a fost înregistrată în această localitate.

Ştiai că...

...la Polul Nord, a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură,-71 °C, în 1926?

Iernile sunt lungi şi excesiv de reci în Oymyakon. În ciuda temperaturilor extreme din Oymyakon, copiii merg la şcoală până când se ajunge la -52 °C, situaţie în care rămân acasă. În schimb, adulţii continuă să muncească, aşa cum ar face-o oriunde. Au ca principale ocupaţii pescuitul şi creşterea animalelor. Au doar ferme de vaci, care le dau lapte din iunie până în octombrie, şi de reni. Hrana lor constă în mare parte în peşte care îngheaţă la circa 20 de secunde după ce este scos din apă. Este atât de frig, încât vânzătorii ambulanţi nici măcar nu au nevoie să-şi răcească peştele.

Toalete în exterior şi transport cu cai şi reni iarna

Locuinţele celor din Oymyakon sunt adaptate la frig. Multe case au toaletele în exterior, pentru că nu au conducte. Apa ar îngheţa şi ar ajunge să le spargă. O altă precauţie a localnicilor este să golească rezervoarele maşinilor înainte ca temperatura să coboare la -45 º, pentru a nu îngheţa.

Iarna se deplasează şi muncesc mai uşor cu ajutorul renilor şi al cailor iakut. Caii sunt obişnuiţi cu temperaturile reduse şi-şi petrec tot timpul în exterior. Frecvent, stăpânii trebuie să-i cureţe de zăpada şi gheaţa care îi acoperă.

Citeşte şi:

Cum este viaţa celor care trăiesc în Veneţia? Unde îşi dorm somnul de veci localnicii?

Aşezări uimitoare construite pe ape. Locuri enigmatice şi pline de romantism

Un efect pozitiv al frigului este că localitatea arată ca un tărâm al iernii magice în cea mai mare parte a anului. Frigul extrem înfrumuseţează chiar şi tunelurile miniere.

FOTO: Shutterstock  



Recente

Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia jpg
Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg