Ai un copil încăpăţânat? Studiile arată că poate deveni mai bogat şi mai de succes decât ceilalţi copii

1 copil jpg jpeg

Ajungi adesea la limita răbdării cu cel mic atunci când îşi impune propria voinţă şi nu face ce-i zici, însă poate că nici nu e de dorit să încerci la nesfârşit să-l schimbi, să-l determini să renunţe la încăpăţânarea care te scoate din minţi de cele mai multe ori.

Trebuie să recunoşti că, de multe ori, nimic nu-l poate face pe copilul tău să-şi mănânce legumele sau să se îmbrace mai repede atunci când vă grăbiţi undeva. E încăpăţânat şi cu asta basta! Totuşi încăpăţânarea nu e neapărat un defect, ci poate deveni chiar un avantaj, dacă e să luăm în seamă un studiu recent.

Revista Time a publicat rezultatele unui studiu recent, ce poate fi găsit în întregime pe PsycNET, care îi încurajează pe părinţi să-i lase pe copiii lor să fie încăpăţânaţi şi să nu încerce să schimbe asemenea caracteristică la cei mici. După patru decenii de cercetări, studiul a ajuns la o concluzie: copiii încăpăţânaţi sunt cei care vor ajunge adulţi ambiţioşi, pregătiţi să realizeze mai multe în viaţă.

Publicat în Journal of Developmental Psychology, studiul a fost realizat pe 700 de copii de 12 ani, care au fost observaţi până la vârsta de 52 de ani. Adulţii care erau încăpăţânaţi în copilărie au devenit mai ambiţioşi şi au ajuns să câştige un salariu mai bun decât cei care, în copilărie, erau cuminţi şi supuşi.

Unele dintre trăsăturile analizate în cadrul studiului au fost lipsa răbdării, încălcarea regulilor şi sfidarea. Cum spuneam, copiii încăpăţânaţi îşi urmează scopul mai hotărât şi obţin mai multe, la maturitate. Şi asta nu e tot. Dacă descoperi că micuţul tău nu se teme să treacă peste cuvântul tău şi să încalce regulile, aceste lucruri îi pot fi benefice în viitor. Mulţi dintre adulţii care au ajuns bine în viaţă au încălcat regulile primite în copilărie.

Ce avantaje sunt pentru părinţi?

Experţii sunt de părere că poate fi un mare avantaj să ai un copil încăpăţânat. Când sunt atât de insistenţi în a obţine ce vor, acest lucru demonstrează că nimic nu le poate sta în calea îndeplinirii visurilor, că pot face faţă problemelor întâmpinate mai uşor decât cei pasivi şi supuşi. Atunci când nu renunţă orice ar fi, tot ce fac, de fapt, este să găsească soluţii şi răspunsuri mai rapid şi mai eficiente decât copiii pasivi.

Da, este epuizant pentru părinţi să aibă nesfârşite discuţii în contradictoriu cu copiii lor care nu vor să facă ce li se spune şi pace, însă poate este o consolare pentru aceştia să ştie că progeniturile lor vor deveni nişte adulţi cu mult mai multe şanse de reuşită decât ceilalţi.

Foto Shutterstock



Recente

teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg