Celebrități care au murit în 2022. Cântăreți, actori și regalități, pe lista celor care ne-au părăsit în acest an
Lumea vedetelor este mai săracă de când câteva dintre cele mai mari celebrități au plecat dintre noi. Unele dintre ele au murit răpuse de boli necruțătoare, în timp ce altele din cauze naturale.
La final de an, ne amintim de momentele frumoase ce au avut loc în 2022, dar și de cele mai puțin plăcute. Astăzi discutăm despre celebritățile care au murit în acest an, dar care vor rămâne mereu în amintirea și în inimile fanilor.
Cel mai recent caz este cel al actriței Kirstie Alley, premiată cu Emmy pentru serialul „Cheers‟, care a încetat din viață la vârsta de 71 de ani. În comunicatul familiei se arată că aceasta a murit de cancer, o afecțiune „descoperită recent‟.
Luna noiembrie a luat prin surprindere fanii muzicii pop când Aaron Carter a fost găsit mort în cadă, în casa lui din Lancaster, California, la doar 34 de ani. Fratele lui Nick Carter de la Backstreet Boys își începuse cariera muzicală la vârsta de 7 ani și devenise celebru cu albumul său „Aaron’s Party (Come Get It)‟.
Pe lista vedetelor care s-au stins din viață în acest an se află și celebrul rapper Coolio. Artistul, cunoscut pentru hitul Gangsta’s Paradise, a murit subit la vârsta de 59 de ani, la sfârșitul lunii septembrie. Cântărețul a fost găsit pe podeaua băii, moartea sa fiind provocată de un stop cardiac.
Citește și: Coolio avea 10 copii și mai multe amante. Iubita lui: „Aveam o înțelegere...”
Septembrie a fost luna în care familia regală britanică a anunțat trista veste conform căreia regina Elisabeta a II-a a murit în Castelul Balmoral din Scoția. Anunțul tragic a venit la câteva ore după ce familia regală a dezvăluit că medicii sunt îngrijorați de starea de sănătate a celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.
O lună în urmă, aflam de dispariția actriței Olivia Newton-John, care a murit pe data de 8 august din cauza cancerului la sân. Soțul ei, John Easterling, a făcut anunțul pe rețelele de socializare și le-a transmis fanilor din întreaga lume că actrița „a murit în pace la ferma ei din California de Sud‟, înconjurată de cei dragi în ultimele momente de viață.
Pe data de 14 iulie, prima soție a fostului președinte al Americii, Donald Trump, a fost găsită moartă în locuința ei din New York, la vârsta de 73 de ani. S-a crezut inițial că Ivana Trump a murit în urma unui stop cardiac, însă din autopsie reiese că moartea a fost provocată de o căzătură pe scări, fără să existe suspiciuni de crimă sau violență.
Sursă foto: Shutterstock