Arta comunicării nonverbale, limbaj „vorbit‟ la perfecţie de Charlie Chaplin

Se zice că prima impresie contează, fie că interlocutorul se exprimă verbal, fie că, mai ales, persoana în cauză comunică prin gesturi, poziţia trupului, dispoziţie. Statistic, doar 7% dintre mesajele transmise sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55 % sunt mesaje nonverbale. Mai exact, comunicăm de aproape opt ori mai mult prin gesturi decât prin cuvinte.

Ce este comunicarea nonverbală? Din cartea „Limbajul trupului‟, a lui Allan Pease, care se vrea un ghid despre cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, comunicarea nonverbală reprezintă un proces complex, care include omul, mesajul, starea lui sufletească şi mişcările trupului. Limbajul acesta există din cele mai vechi timpuri, dar analiza lui ştiinţifică a început abia în ultimele două – trei decenii.

Charlie Chaplin, promotorul limbajului corporal

Deşi umanitatea a început să descopere ştiinţa comunicării noverbală, lucru posibil şi datorită cărţii lui Julius Fast, apărută la jumătatea anului 1970, multe sunt încă misterele acestui mod de a comunica. Un număr mare de persoane nu au o idee clară despre limbajul trupului, cu atât mai puţin de importanţa acestuia în viaţa lor.

→

Imaginea 1/5: 2 shutterstock 758541994 jpg jpeg

Charlie Chaplin si mulţi alţi actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu îndemânare a comunicării nonverbale; aceasta a fost pe atunci singura metodă disponibilă a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rău în măsura în care izbutea să utilizeze gesturile şi alte semnale ale trupului pentru a comunica eficient. Când filmul vorbit a devenit popular, limbajul nonverbal a intrat într-un con de umbra, iar actorii cu veleităţi verbale au început să triumfe.

Darwin a pus bazele acestei forme de comunicare

În domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importantă lucrare apărută înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tipărită în 1872, intitulată „The Expression of the Emotions in Man and Animals‟ („Exprimarea emoţiilor la om şi la animale‟). Aceasta a constituit material didactic pentru multe publicaţii şi studii ulterioare în acest sens. În timp, cercetătorii au observat şi înregistrat aproape un milion de semne şi semnale nonverbale!

Perspicacitate sau intuiţie?

Din punct de vedere practic, de fiecare dată când spunem despre cineva că este „perspicace‟ sau că are „intuiţie‟ ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele nonverbale ale altor persoane şi de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că „presimţim‟ sau că „simţim‟ că cineva ne-a minţit, de fapt, remarcăm că limbajul trupului său şi cuvintele rostite de acea persoană nu sunt în concordanţă. Femeile sunt, în general, mai perspicace decât bărbaţii, şi acest fapt justifică ceea ce, de obicei, numim „intuiţie feminină‟. Femeile au abilitatea înnăscută de a colecţiona si descifra semnalele nonverbale şi de a observa cu un ochi atent detaliile emoţiilor la om şi la animale).

Gesturi de bază în limbajul trupului

Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume. Când oamenii sunt fericiţi, zâmbesc; când sunt trişti sau supăraţi, se

încruntă sau se întristează. A aproba dând din cap înseamnă, aproape în mod universal, „da‟. Este una dintre formele înclinării capului şi pare a fi un gest înnăscut, utilizat şi de oamenii nevăzători şi de surzi. Clătinatul capului într-o parte şi alta pentru a indica un „nu‟ sau o negare este, de asemenea, universal, şi se prea poate să fie un gest deprins după naştere. Când sugarul se satură de lapte începe să-şi clatine capul la stânga şi la dreapta pentru a îndepărta sânii mamei. Când copilaşul a mâncat deja suficient, întoarce capul într-o parte şi alta pentru a-şi împiedica părinţii să-i mai dea de mâncare şi, astfel, învaţă repede să îşi exprime dezaprobarea.

Originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutul nostru animal, primitiv. De exemplu, scrâşnetul dinţilor provine din pregătrea pentru atacul şi este folosit şi astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile, chiar dacă acesta nu mai atacă folosind dinţii. Zâmbetul a fost, initial, un gest de avertizare, în timp ce astăzi este asociat unor gesturi de exprimare a bucuriei.

Ridicatul din umeri este, de asemenea, un bun exemplu de gest universal, care se utilizează pentru a semnala că o persoană nu ştie sau nu înţelege despre ce se vorbeşte. Este un gest compus, alcătuit din trei părţi principale: palmele deschise, umerii ridicaţi şi sprâncenele înălţate.

Aşa devii expert în comunicare nonverbală

Acordă zilnic cel puţin 15 minute studierii si interpretării gesturilor altora şi străduieşte-te să îţi cunoşti îndeaproape gesturile proprii. Pentru un asemenea studiu este adecvat orice loc unde se adună oamenii, în parc, la aniversări, evenimente, la restaurant etc. Aeroportul este un loc mai mult decât potrivit pentru observarea întregului spectru al gesturilor umane, întrucât acolo oamenii îşi exprimă liber, prin gesturi, râvna, furia, supărarea, fericirea, nerăbdarea şi multe alte stări sufleteşti. Televiziunea oferă şi ea un prilej excelent pentru studierea comunicării nonverbale. Opreşte sunetul, dacă te uiţi la un talk-show, şi încearcă să înţelegi ce se întâmplă doar prin observarea imaginii. Dând drumul din cinci în cinci minute la sunet, vei putea afla cât de exacte sunt interpretările tale în privinţa gesturilor nonverbale.

Florin Alexandru, expert în analiza credibilităţii şi a expresiilor faciale: „Mintea raţională are nevoie de 2 secunde pentru a putea pregăti o minciună sau un răspuns conform cu aşteptările‟

Ce este limbajul nonverbal şi când a fost descoperită această formă de exprimare, care transmite mai mult de 50% din informaţii, fără a scoate un cuvânt măcar?

Modul în care comunică corpul nostru în mod direct cu ceilalţi. Limbajul nonverbal nu minte pentru că nu ştie să o facă, ceea ce face este doar să se abţină în „a se trăda‟.

Primul cercetător al acestui limbaj a fost Darwin, însă Paul Ekman a făcut studii semnificative în acest sens; a stat într-un trib din Papua Noua Guinee şi a descoperit microexpresiile oamenilor de acolo. Microexpresiile sunt bucăţele mici de comportament, care se manfesta în circa 0,15 miimi şi 0,50 miimi de secundă şi sunt comune pentru cele şapte emoţii principale. Acestea pot fi citite pe feţele oamenilor, fie că e vorba despre o persoană din Australia, Alaska, China, Uruguay sau Braşov. Toţi avem aceleaşi microexpresii când vorbim de aceste şapte emoţii: bucuria, tristeţea, dezgustul, dispreţul, uimirea, frica şi furia.

Toate acestea se citesc pe faţa noastră şi nu ştim să le ascundem când sunt evidente.

În ce domenii este mai bine să deţii secretele limbajului nonverbal şi de ce?

În toate ariile vieţii aş spune, pentru că ne ajută în orice facem, fie că vorbim de latura profesională, acolo unde este util să ştim dacă suntem minţiţi de şeful la muncă sau de un partener de afaceri, fie de cea personală, în care manipularea se manifestă ca mod de a fi. Şi asta, fără ca măcar persoana care manipulează să fie conştientă că o face. Sau în cea socială, în care imaginea publică, masca este atât de des folosită, încât să înţelegi cât este real şi cât este minciună pare o necesitate. Uite un exemplu concret: Cat investim în educaţia proprie? Foarte mult, iar o mare parte din cei care livrează informaţie în domeniul acesta, de exemplu, nu o livrează cu inima, sunt interesaţi de profit şi cam atât. Cum reuşeşti să faci diferenţa? Prin a înţelege limbajul nonverbal.

Ori de câte ori cumpărăm ceva de la cineva necunoscut, este ideal să ştim dacă ceea ce cumpărăm valorează preţul cerut prin simpla citire a comportamentului celuilalt.

Prin limbajul corporal transmitem aproximativ 55% din mesaj, în timp ce verbal, comunicăm ideile în proporţie de 7%. Există şi limbajul paraverbal (38%), prin ce se caracterizează acesta?

Prin intonaţie, tonalitate şi inflexiuni ale vocii noastre. Vocea reprezintă un aspect foarte important. De ce? Pentru că noi minţim într-un anumit context. Concret, o persoană care nu spune adevărul are o tonalitate diferită când minte şi alta când se laudă, adică simte mândrie. În a doua situaţie intonaţia i se modifică.

Când vorbim ceva, gesturile pot transmite altceva şi din acest motiv putem fi percepuţi ca fiind de neîncredere. Putem pune de acord vorbele cu gesturile?

Limbajul trupului este cel onest pentru simplul fapt că noi minţim doar raţional, aşadar, corpul nostru nu ştie să mintă. Într-o proporţie foarte mică reuşim să punem de acord cuvintele cu gesturile noastre şi asta după multă practică, aşa cum e cazul politicienilor.

Faţa este „tabla‟ unde se scriu multe idei, iar limbajul gesturilor poate lăsa urme. Ridurile de expresie sunt, de fapt, parte din cartea de vizită a unui om. Ce pot spune acestea?

Practic, ne pot spune cu exactitate ce emoţii a trăit adesea acel om. Poţi recunoaşte pe faţa unei persoane nemulţumirea, dacă aceasta este emoţia frecvent resimţită, pentru că nemulţumirea i s-a întipărit pe faţă. Noi avem o expresie facială neutră, pe care o afişăm inconştient când suntem pe gânduri; această expresie neutră ia forma emoţiei trăite cel mai adesea. Mie îmi vorbesc aceste feţe neutre şi, mai mult de atât, îmi spun o poveste legată de trecutul persoanei respective. Dacă mai aflu şi contextul despre care vorbim, deja am o imagine de ansamblu. Dacă voi pune şi întrebări, voi afla în detaliu. Dar până să aflu în detaliu, ştiu foarte multe informaţii care ţin de comportament – dacă a avut un părinte autoritar, dacă mândria reprezintă o valoare importantă, dacă frica a fost emoţia principală, dacă a avut un părinte care avea probleme cu alcoolul şi aşa mai departe.

Ce poate spune o persoană care stă cu mâinile încrucişate la piept? Dar una care clipeşte des ori alta care evită privirea interlocutorului?

Foarte multe, dar menţionez că totul se întâmplă într-un context dat, pentru că, în mod normal nu stai cu mâinile încrucişate la piept. Dacă vorbeşti într-un cerc de prieteni despre dependenţa de alcool şi vezi acest gest involuntar la cineva, tocmai ai aflat că acel om simte să se apere. Poate fi vorba de el sau de cineva apropiat etc.

La fel este şi cu complexul de inferioritate. Când vorbeşti cu cineva, care nu te poate privi în ochi – dar în contextul respectiv poate fi vorba despre bani şi, astfel, să îi declanşezi persoanei respective acest complex.

Prin ce putem deosebi un zâmbet fals de unul real?

Este cea mai simplă formă de a observa eficienţa limbajului nonverbal, pentru că noi râdem cu toată faţa când râdem, pe când dacă mimăm râsul, reuşim să o facem doar cu o parte a feţei, cu cea inferioară, ceea ce presupune că mai mult de jumătate din faţă nu este angrenată în acel râs.

Care sunt cele mai frecvente gesturi ale unui trădător în dragoste?

Mai degrabă lipsa gesturilor este mai frecventă, pentru că cei care vor să îşi ascundă gesturile o fac prin acest poker face sau prin a nu se manifesta; pentru că cei care mint intenţionat ştiu că noi suntem un adevărat aparat de detectat minciunile. Aşa că vor face eforturi să nu exprime niciun gest care să îi dea de gol.

Prin ce semne se diferenţiază un om care se crede superior de unul pus în înferioritate sau care se crede inferior?

De cele mai multe ori, mândria se manifestă prin poziţia corpului „de mai mare, mai mult‟, exact ca la animale. Încearcă să pară mai mare, mai important, mai puternic, tocmai pentru a întreţine alura de superioritate. Dar atunci când aflăm că superioritatea este doar o iluzie a unei minţii rătăcite, renunţăm la mândrie şi ne dăm seama că ea este doar un efect al fricilor trăite.

Poate fi controlat, adaptat, utilizat în scop manipulator limbajul trupului?

Da, dar nu în totalitate, ci într-o proporţie foarte mica. Dacă înveţi limbajul nonverbal şi pe cel paraverbal, nu vei avea nicio problemă să vezi minciuna.

La un interviu de angajare, care sunt gesturile care transmit angajatorului că nu are în faţă o persoană de încredere, onestă, implicată, muncitoare?

În primul rând, ar fi bine să se renunţe la întrebările clasice. O întrebare-surpriză ajută mult intervievatorul să scoată posibilul angajat din zona de confort. Uite un exemplu de ieşire din clasicele întrebări, care vor face ca limbajul nonverbal să vorbească de la sine: Ce părere ai despre situaţia politică actuală din România? Crezi că suntem parteneri de încredere în Uniunea Europeană? Crezi că sunt respectate drepturile omului în România? Dar a femeilor? De aici, putem să direcţionăm interviul spre a ieşi din tiparul clasic al celui ce şi-a făcut temele şi răspunde clişeistic la întrebări. Dacă este o persoană neimplicată sau una care nu dă totul în ceea ce face, se va folosi tot de clişee la răspunsurile de mai sus şi, astfel, ne dăm seama că nu avem persoana potrivită în faţa noastră.

Desigur că aici mai intră şi gesturile clasice: agitaţie, muşcatul buzelor, nasul sau urechile iritate, starea de nelinişte.

De ce ar trebui să luăm în calcul prima reacţie, spontană, a unui om, atunci când vrem să „citim‟ mai bine partenerul său chiar adversarul?

Pentru că mintea raţională are nevoie de 2 secunde pentru a putea pregăti o minciună sau un răspuns conform cu aşteptările, pe când intuiţia este spontană. Iar noi putem observa acest răspuns spontan dacă suntem în prezent şi observăm ce se întâmplă cu cealaltă persoană.

Desigur, să nu uităm că totul este contextual şi depinde despre ce e vorba în acel moment.

Ştiai că…

… mincinoşii tind să gesticuleze mai puţin, să se atingă mai puţin şi să îşi mişte braţele şi picioarele mai puţin decât oamenii cinstiţi?

… dacă o femeie se simt inconfortabil în compania cuiva, fie îşi va ţine geanta strâns, fie o va aşeza în faţa, ca să-şi acopere corpul?

… în timp ce percepe comunicare nonverbală din jurul ei, creierul unei femei are între 14 şi 16 zone active, în timp ce la bărbaţi s-au observat doar 4-6 zone cerebrale.

… oamenii sunt percepuţi ca fiind mai atrăgători atunci când îşi înclină capul?

… cu cât înaintăm în vârstă devenim mai serioşi – un adult râde, în medie, de 15 ori pe zi, comparative cu un preşcolar care râde sincer de până la 400 de ori zilnic.

@shutterstock, instagram, facebook/Florin Alexandru, Profimedia