Caraiman, mănăstirea dintr-un vis
Pe Valea Prahovei, dincolo de Jepi, lângă un pârâu repede curgător pe sub coasta Bucegilor, se află o poieniţă ca din poveşti. Aici a voit Maica Domnului să se ridice o mănăstire, iar preotul care i-a auzit dorinţa s-a supus. Şi astfel a apărut Mănăstirea Caraiman din Buşteni.
Mănăstirea Caraiman, cu hramul de „Înălţarea Sfintei Cruci“, este o ctitorie relativ nouă, înfiinţată în anul 1998. Povestea construirii acestui lăcaş de călugări este una cu har, în care părintele care a înălţat-o, Gherontie Puiu, mărturiseşte cum a visat să ridice o mănăstire în aceste locuri, din curtea căreia să se vadă crucea de pe masivul Caraiman.
Citeşte şi: Popasuri pe Valea Oltului
Salvat de Sfânta Maria
Părintele Gherontie s-a născut la Stroieşti, lângă Paşcani, în 1933. Tatăl său plecase demult de acasă, iar mama sa a murit la naştere. Chiar şi el a fost declarat fără suflare când a venit pe lume şi aruncat printre gunoaie undeva lângă o apă. Norocul său a fost ca o ţărancă să treacă pe acolo şi să-l audă plângând. Femeia l-a dus acasă şi l-a crescut ca pe copilul ei.
După război, Gherontie a intrat în ucenicie la Mănăstirea Neamţ, dar în 1959, toţi călugării au fost arestaţi şi duşi la muncă silnică la o fabrică de textile din Iaşi. După trei săptămâni de chin şi de batjocură, viitorul părinte reuşeşte să fugă, dar este prins şi condamnat la 15 ani de puşcărie. A reuşit, până la urmă, să evadeze şi a urcat în munţi, pe lângă Braşov. A găsit o peşteră, unde a amenajat un altar, iar aceea i-a fost casa până în 1970, când s-a încumetat să meargă să-şi vadă tatăl adoptiv. S-a angajat apoi în Bucureşti.
După Revoluţia din 1989, Gherontie s-a întors la Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul Teologic, devenind diacon, preot şi ieromonah. Dar în 1995, a suferit un atac cerebral, care l-a lăsat paralizat. Atunci, i s-a arătat în vis Fecioara Maria, care l-a vindecat, spre surprinderea medicilor, şi i-a cerut să ridice o mănăstire în munţii Caraiman. De altfel, părintele Gherontie a avut viziuni cu Maica Domnului de mic copil, care i s-a arătat în momentele critice ale vieţii lui, oferindu-i protecţie.
În căutarea bradului
Când i s-a arătat în vis, cerându-i să ridice un lăcaş sfânt, Maica Domnului i-a spus părintelui Gherontie: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce. Acolo să faci mănăstirea“. Timp de doi ani, a căutat părintele locul, prin toată Valea Prahovei. De câte ori credea că l-a găsit, vocea îi spunea că nu este locul potrivit. Până într-o zi, când a mers la Primăria Buşteniului, iar primarul i-a sugerat un teren denumit Plaiul Palanca, cunoscut printre localnici ca Poiana Soarelui. Acolo, preotul a găsit bradul cu şase ramuri şi, în acelaşi timp, a văzut o lumină puternică şi a auzit vocea Maicii Domnului, care i-a confirmat că acela este locul dorit pentru mănăstire.
Citeşte şi: Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, de la ruină la catedrală episcopală
Schitul cu un singur călugăr
În octombrie 1998, Consiliul Local Buşteni oferă o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi pentru construirea unei mănăstiri în Plaiul Palanca. La aceasta, în anii următori, s-a mai adăugat teren, lăcaşul monahal extinzându-se astăzi pe 23.500 de metri pătraţi. Şi astfel, părintele Gherontie s-a pus pe treabă, construind mai întâi un schit cu o biserică din lemn, care a devenit cunoscut ca „schitul cu un singur călugăr“.
Pe 21 octombrie 2001, biserica de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ este sfinţită de Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi tot atunci este pusă piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici, de zid, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“.
Frumuseţea neatinsă a locului
În anii care au urmat, a fost construită biserica mare, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi toate cele necesare unei mănăstiri. În mai 2014, lăcaşul sfânt a trecut printr-o grea încercare, căci părintele Gherontie a fost chemat la Domnul, la vârsta de 81 de ani. În acelaşi an, pe 14 septembrie, când a avut loc şi slujba de târnosire a bisericii, aceasta a primit un al doilea hram: „Învierea Domnului“.
Astăzi, o alee de brazi duce către intrarea în mănăstire, care a rămas la fel de magică, în pofida hotelurilor şi restaurantelor construite în jurul ei. Şi nu doar cetatea de brazi stă strajă celor două biserici, ci şi „turlele“ munţilor Caraiman ce înconjoară locul. În curtea mănăstirii, bradul, acum retezat de o furtună, este „alintat“ de susurul unei mici cascade. Şi fie că te cazezi aici, fie că treci într-o vizită scurtă, te poţi bucura de balansoarul dintre cele două biserici.
