Berea este băutura favorită în zilele caniculare de vară. Se pare că cel mai mult o apreciază cehii care, cu 148,6 litri de bere băuţi anual pe cap de locuitor, sunt cei mai mari consumatori ai licorii din lume. Nici românii nu se lasă cu mult mai prejos, consumând, anual, în jur de 90 de litri de bere de persoană.

De altfel, este recunoscut faptul că berea face bine la sănătate. Cerealele din care este făcută băutura, în special orzul, conţin multe proteine, fibre şi vitamine de tip B. Hameiul, supranumit şi "aurul verde", este la rândul lui o sursă de antioxidanţi, iar drojdia conţine nu mai puţin de 17 vitamine, 14 minerale şi 16 aminoacizi. Toate acestea sunt benefice în caz de afecţiuni renale sau cardiace, dar numai dacă berea este consumată în anumite limite: 330 ml/zi pentru femei şi 660 ml/zi pentru bărbaţi. Dacă se întrece măsura, beneficiile se transformă în probleme.

Zeiţele berii

Se zice că berea ar fi fost descoperită acum 6.000 de ani, din greşeală: cineva a uitat o pâine pe o suprafaţă umedă, iar pâinea a fermentat. Cele mai vechi urme de bere au fost descoperite relativ recent, în Godin Tepe (Mesopotamia de atunci şi Iranul de azi) şi datează din 3.500-2.900 î.H. Tot în Mesopotamia a fost descoperită o tabletă de lut veche de 4.000 de ani, care "vorbeşte" despre meseria de berar. Nu doar că acest tip de ocupaţie exista în acele vremuri, dar era o meserie cât se poate de respectată, iar cei mai buni berari erau... femeile!

Mai mult, pe tărâmul vechiului Babilon, berăriţele erau şi preotese. Iar printre divinităţile pe care le slujeau erau zeiţele Siris şi Nimkasi, patroanele berii. Unele tipuri de bere erau chiar rezervate doar unor ritualuri consacrate acestor divinităţi. Şi în anticul Peru berăriile erau lăsate pe mâna femeilor. Însă, pentru a deveni berărese, doamnele trebuiau să fie ori de viţă nobilă, ori extrem de frumoase.

Cu timpul, meseria de berar a devenit mai puţin spumoasă, dar a rămas la fel de importantă - într-atât încât marii producători de bere aveau angajaţi care se ocupau exclusiv cu degustarea băuturii. Printre aceştia se numără şi tatăl lui William Shakespeare. Se zice că el testa produsul turnând o parte din bere pe o bancă, pe care apoi se aşeza. Aştepta o jumătate de oră, timp în care bea restul de bere rămas. Când se ridica, dacă pantalonii de piele pe care îi purta se lipeau de bancă, însemna că băutura fusese contaminată cu zahăr sau conţinea alte impurităţi.

Cu gura căscată

Imaginaţia omenirii de ieri şi de azi s-a lăsat luată de valul berii, iar rezultatul te lasă, de cele mai multe ori, cu gura căscată. Căci ce ai mai putea spune despre faptul că o capră băutoare de bere a fost votată, prin anii 1980, primăriţă a oraşului Lajitas (Texas, SUA). Tot în Texas, la un festival din 2010, berea prăjită a câştigat premiul de "cea mai creativă mâncare prăjită".

În Europa secolului al XVIII-lea, copiii englezi aveau dreptul la două sticle de bere pe zi, în timpul şcolii, băutura fiind considerată hrănitoare. Iar ruşii nici măcar nu listau berea în categoria băuturilor alcoolice!

Mai aproape de zilele noastre, cei mai faimoşi producători de bere, nemţii, au construit o conductă de bere, lungă de 5 km., care transportă băutura de le fabrica producătoare până la barurile de pe stadionul Veltsin-Arena.

Danezul Niels Bohr este, probabil, cel mai fericit consumator de bere. După ce a câştigat Premiul Nobel pentru fizică în 1922, compania Carlsberg i-a oferit cadou o casă, aflată chiar lângă berărie, dotată cu un robinet de bere conectat, printr-o conductă, la fabrica producătoare. Astfel, fizicianul a avut bere gratis tot restul vieţii.