Cele şapte chakre şi semnificaţia lor

1 shutterstock 220462024 jpg jpeg

De vreun secol încoace, chakrele, centre subtile de energie aflate în corpul nostru, au aprins imaginaţia oamenilor. Unii au încercat să le înţeleagă, alţii au născocit tot felul de fantezii despre ele. Cu excepţia câtorva experţi, care pot „descifra” textele antice scrise în sanskrită, sunt puţini cei care au reuşit să înţeleagă şi să explice adevărata semnificaţie a chakrelor. Nu este de mirare că există, încă, multă confuzie în jurul lor.

Un concept filozofic vechi de mii de ani, chakra reprezintă energia pe care o emană şi o primeşte o anumită parte a corpului. Cuvântul vine din limba sanskrită şi înseamnă „roată” sau „disc”. În cultura indiană, dar şi cea budistă sau chiar taoistă, chakrele sunt responsabile de echilibrul atât fizic, cât şi spiritual al omului. La origine, ele erau folosite de persoanele care meditau, servind, pur şi simplu, drept punct de concentrare asupra unei părţi a organismului, cum ar fi inima. Pentru a se concentra mai bine, meditatorul vizualiza acest punct ca pe un disc de energie. Atunci - ca şi acum - există o mulţime de sisteme de chakre (unii au numărat până la 300 de puncte). Din 1918, însă, când a apărut prima traducere din sanskrită în engleză pe această temă, în lumea vestică s-a împământenit conceptul celor şapte chakre.

Legătura cu sănătatea

Conform principiului celor şapte chakre, acestea sunt centrii energetici care se poziţionează de-a lungul corpului, pornind de la baza coloanei vertebrale până în creştetul capului. Prin intermediul lor circulă energia de care organismul are nevoie pentru a funcţiona. Toate cele şapte chakre trebuie să fie perfect aliniate, într-o linie verticală. Dezechilibrul uneia indică un blocaj sau restricţii în felul în care circula energia prin corp, ducând la dereglări ale organismului. Iar, în timp, acest lucru poate cauza afecţiuni fizice sau emoţionale. De altfel, conceptul chakrelor este folosit de mai multe terapii alternative, de la acupunctură şi cromoterapie la reiki şi terapia cu sunete pentru a facilita procesul de vindecare al organismului.

De la Muladhara la Sahasrara

Sistemul celor şapte chakre a ajuns să fie cunoscut şi ca cel major sau principal, fiind cel mai adesea întâlnit în practicile de azi ale medicinei şi filozofiei antice asiatice. Tehnic vorbind, sunt doar şase chakre aliniate de-a lungul organismului uman, cea de-a şaptea aflându-se deasupra capului şi reprezentând divinitatea sau legătura omului cu Universul. Fiecare dintre ele are corepondenţe cu elemente primordiale, metale, culori, sunete, arome, planete şi cristale.

Prima chakră, Muladhara (Rădăcina) este situată la baza coloanei vertebrale, între organul genital şi anus. Cum aici se află localizate, din punct de vedere energetic, instinctele primare ale omului, muladhara este asociată cu instinctul de supravieţuire, siguranţa şi forţa vitală.  Vizual, este simbolizată de lotusul cu patru petale, elementul ei este Pământ, iar metalul care o reprezintă este oţelul.

Următoarea chakră este Svadhisthana, adică chakra Sacrală. Este localizată în zona testiculelor sau ovarelor, glande care produc hormoni sexuali implicaţi în funcţia de reproducere, de unde şi numele acestei chakre. Ea guvernează creativitatea, bucuria de viaţă şi entuziasmul, iar dezechilibrul ei explică violenţa, dependenţele şi problemele sexuale. Swdhisthana este simbolizată de lotusul cu şase petale şi de culoarea portocaliu.

A treia chakră este cea a Focului, Manipura. Se află sub stern şi este asociată metabolismului, sistemului digestiv, pancreasului, ficatului, splinei, fierei şi sistemului nervos vegetativ. Manipura joacă un rol foarte important în digestie, ea transformând alimentele în energie pentru organism. Simbolurile sale sunt lotusul cu 10 petale, aurul şi culoarea galben.

Urmează Anahata, chakra Inimii. După cum indică numele, este localizată în coşul pieptului şi este legată de timus, o parte a sistemului imunitar, dar şi al sistemului endocrin. Fiziologic, Anahata guvernează circulaţia, iar emoţional, dragostea necondiţionată, dar şi compasiunea. Este simbolizată de lotusul cu douăsprezece petale şi este singura chakră cu două elemente: Foc şi Aer.

A cincea este Vishuddhi, chakra Gâtului. Ea guvernează vorbirea, auzul, vibraţia şi comunicarea. Vishuddhi este simbolizată de lotusul cu şaisprezece petale, de culoarea albastru, elementul ei este Aerul, iar metalul este cuprul.

Ajna sau Aayga este Chakra Sprâncenii sau Al Treilea Ochi. Aflată chiar deasupra rădăcinii nasului, pe mijlocul frunţii, este asociată cu glanda pineală. Guvernează toate procesele de conştientizare precum gândirea, intuiţia, viziunile, visele sau cunoaşterea spirituală. Aayga este reprezentată de lotusul cu două petale şi de culoarea violet, iar metalul ei este argintul.

A şaptea şi cea mai superioară chakră este Sahasrara, adică Coroana. Corespunzând glandei pituitare, Sahasrara este considerată ca fiind chakra conştinţei pure. Localizată chiar deasupla capului, ea reprezintă legătura cu divinitatea, sursa universală de energie şi conştiinţa colectivă. Are şi o simbolistică pe măsură: lotusul cu o mie de petale şi albul strălucitor. Elementul ei este Apă, metalul este staniu, iar cristalul de bază este ametistul.